Răcari – Gura Șuții, un derby savuros! Daniel Micu îl înfundă pe Tudor Emil

652

Răcari – Gura Șuții e derby-ul etapei la Liga a 4-a, între două echipe interesante, care emit pretenții la câștigarea seriei. „Dacă vom promova, să știți că vom juca la Liga a 3-a, la Nucet”, se destăinuie primarul de la Gura Șuții, Constantin Dinu, un pasionat al fenomenului fotbalistic. Cei de la Răcari nu vor fi nevoiți să se deplaseze într-o altă localitate în cazul unei promovări, pentru că baza sportivă va intra oricum într-un proces de modernizare. Gazonul arată excelent pentru această perioadă, pentru că oameni din cadrul Primăriei Răcari se ocupă de întreținerea lui. Ca o premieră în fotbalul dâmbovițean, suprafața de joc este irigată cu ajutorul unor aspersoare, instalate sub gazon. La Răcari se vor construi vestiare noi, dar și un teren de antrenament, cu suprafață sintetică. La cât de gospodar este primarul Marius Caravețeanu, suntem convinși că baza sportivă va fi extinsă. Până și o instalație de nocturnă e la stadion, adevărat, iluminată mai modest.

Ionuț Enache a ajuns la spital, comoționat

Orgoliile depășesc limitele încă de la meciul juniorilor, care au sărit la bătaie. Arbitrul Ionuț Onicescu înjură de mamă un puști de la gazde, iar antrenorul intră peste el la cabine. Seniorii ies la încălzire, însă fotografie de grup nu avem decât cu formația din Răcari. Ionuț Enache, jucătorul descoperit de noi sezonul trecut că evolua atât la Gura Șuții, cât și la Atletic Bradu, în Liga a 3-a, nu și-a lăsat colegii să se tragă în poză. Este cel care și-a arbitrat propria echipă, fiind delegat din județul Argeș. Din păcate, a părăsit terenul comoționat, fiind preluat de o Ambulanță. „L-au vânat tot meciul”, a reacționat furios primarul Titel Dinu. Nemulțumiri și mai mari la adresa arbitrajului a avut Daniel Micu, delegatul echipei locale, care a urmărit meciul din tribună, însă în opinia noastră arbitrajul a fost unul bun. Codruț Tudor a reprezentat o surpriză plăcută, cu o prestație curajoasă. S-a terminat 1-1 (goluri Costea 67, respectiv Iordache 69).

Daniel Micu va face dezvăluiri bulversate luni, la Sport Show

Suspendat 24 de etape, Daniel Micu a făcut senzație la interviuri, iar luni va fi prezent la Sport Show, pe Columna TV, de la ora 18.00. „O să vin în emisiune cu un ziar Libertatea, cu un ziar Jurnal de Dâmbovița și cu o sticlă de votcă. În Libertatea i-am băgat lui Tudor Emil 1.000 de ron, pentru a ne da locul echipei din Ziduri la Liga a 4-a. În Jurnal de Dâmbovița i-am pus 200 de ron, dar i-am dat bani și în PECO TSV, să ne schimbe arbitrul la un meci cu Crevedia, unde l-a delegat până la urmă pe Cristi Catană. Votca o iau pentru Georgică Bratu și Nelu Năsăudeanu, de la Comisia de Apel. Dacă le-o pui pe masă înainte să judece, îți dau decizia pe care o vrei. În maxim 30 de zile o să inițiez un protest, la care aștept să se alăture și alți reprezentanți de echipe, pentru a picheta sediul AJF și a merge apoi în fața Prefecturii Dâmbovița. Numai eu cred că o să aduc 20 de oameni pe puțin. O spun acum, cu regret, că trebuia votat cu Ionuț Iugulescu la alegeri”. Din partea Apelului va fi prezent în emisiune Alexandru Istrate, asta pentru că Tudor Emil, președintele AJF Dâmbovița, se teme de o confruntare televizată.

Răcari: Bicher – Tudor, B. Dinu, Stoian, Mirescu – D. Neagu, L. Plăcintă, Penescu, Cravcescu – Voinea, Costea. Antrenor: Marinică Ionică.

Gura Șuții: Eftimie – Motolici, I. Radu, Dragne, Arabolu – Scripcariu, Căldăraru, C. Ion, Iordache – Enache, Stănescu. Antrenor: Victor Nicolae.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here