Protest prin abandon! ,,I-am supărat tare pe moșii de la AJF, au scos toată artileria la Bezdead și au terminat muniția la Răzvad”

890

Numărul persoanelor nemulțumite de conducerea fotbalului dâmbovițean crește pe zi ce trece, iar pe această listă apar tot mai mulți dintre cei care au votat cu Emil Tudor la ultimele alegeri, crezând atunci că acesta poate revigora sportul rege din județul nostru. Nu a fost așa, iar promisiunile președintelui de la AJF nu par a fi duse la îndeplinire. Nici măcar deciziile comisiilor nu mai sunt publice, fiind tot mai greu de aflat ce hotărâri se iau pe anumite cazuri.

Bezdead nu s-a mai prezentat la meciuri

Una dintre echipele nemulțumite de deciziile luate de conducerea fotbalului dâmbovițean este Voința Bezdead, care a ajuns și la a doua neprezentare în acest început de sezon. Prin vocea lui președintelui Romulus Vlad, echipa din Bezdead s-a arătat nemulțumită de faptul că Voința este sancționată dur, în timp ce alte formații sunt protejate, deși au produs incidente la fel de grave. Vlad a postat pe pagina de Facebook un comentariu legat de unul dintre articolele apărute în Jurnal de Dâmbovița, pe care îl redăm integral.

„Sacul cu sancțiuni s-a epuizat la Bezdead”

„Sacul cu sancțiuni s-a epuizat la Bezdead. Bezdedenii i-au supărat atât de tare pe, vai, moșii din AJF, încât au scos toată artileria împotriva echipei din Bezdead și au terminat muniția pentru Răzvad. Atenție, la Bezdead – Șuta Seacă, meciul s-a terminat în minutul 90+5, cu rezultatul 1-1, au fost parcă unul-două cartonașe galbene, iar cei care au arbitrat au fost primiți frumos, au primit indemnizația de joc și au părăsit terenul din Buciumeni fără probleme. După terminarea meciului, în urma conflictului spontan iscat în afara suprafeței de joc între câțiva suporteri și conducătorul de la oaspeți, care ar fi vrut să facă o contestație, faimoasa comisie, având la pupitru pe războinicii Stroe și Stoica, a decis ca Bezdead să piardă meciul cu 3-0, a suspendat două etape terenul din Bezdead și o penalitate sportivă în valoare de 300 de lei. În  plus, am primit și sancțiuni din partea Inspectoratului de Poliție, iar AJF Dâmbovița a continuat campania împotriva Bezdeadului, a se vedea deciziile CCD după meciul de la Dărmănești”, a transmis Romulus Vlad.

* Articol preluat din cotidianul Jurnal de Dâmbovița

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here