Prisăcaru nu are regrete din perioada CSM Târgoviște! „Nu-mi reproșez că nu am mai colaborat cu Boriga, nu am simțit niciun minus”

914

„În momentul în care o să critice persoane care se pricep la volei, mă voi ridica la acel nivel și mă voi implica într-un dialog, așa cum este normal. Când se vor exprima specialiști, sunt dispus să discut cu ei, dar nu mă cobor la nivelul unor persoane care sunt necoplanare cu voleiul”, a răspuns cu o vădită ironie Gabriel Boriga, celor care au atenționat asupra valorii modeste a echipei pe care o manageriază ca voluntar. CSM Târgoviște a fost umilită sâmbătă de CSM București, scor 3-0 (12, 12, 19), și a rămas pe locul 4 într-un campionat cu 8 echipe. Foarte puțin pentru o formație cu un buget care depășește 700.000 de euro.

„Pregătirea de specialitate nu se ia doar printr-o simplă atingere”

„Pregătirea de specialitate, în orice domeniu, nu se ia doar printr-o simplă atingere sau prin faptul că te uiți la meciuri ori la o activitate, și spui că o știi. Sunt și aspecte care se mai învață pe la școală și cred că e important să mai trecem pe acolo să ne specializăm, după aia să intrăm în niște activități. Iar eu am trecut și o spun cu mândrie. Cu un astfel de buget pe care îl are CSM Târgoviște, în situație de normalitate, poți foarte bine să te bați la titlu și la volei, și la baschet. Probabil că unii se întreabă de ce nu m-am bătut eu la titlu, cât am fost la club, și chiar vreau să închid subiectul ăsta. Pentru că la baschet nu am putut să facem transferuri, știți povestea cu jucătoarele care s-au supraevaluat și ne cereau foarte mulți bani. Iar la volei am avut foarte multe piedici din Târgoviște și chiar din interiorul clubului. E dureros când oameni din interior fac tot posibilul ca să nu meargă activitatea respectivă, inclusiv persoane care acum sunt în club. E clar că locul 4 la volei, de anul trecut, a fost un eșec și mi-l asum”, a oferit o reacție pe tema echipei de volei fostul director al Clubului Sportiv Municipal Târgoviște, Ciprian Prisăcaru.

„Mai multă unitate n-ar strica și mai puține orgolii”

Prisăcaru și Boriga au colaborat o perioadă la CSM Târgoviște, după care ultimul a dispărut din club. „Nu-mi reproșez că nu am mai colaborat cu Gabi Boriga, a fost o decizie pe care mi-am asumat-o și nu am simțit niciun minus. S-a tot lăsat impresia că am ceva de împărțit cu Gabi Boriga. Eu nu am nicio problemă cu nimeni, fiecare își alege drumul în viață. Dacă recitiți unele materiale de presă, totul a început să meargă prost și voleiul a început, brusc, să nu mai fie un sport așa bine văzut cum este astăzi, de atunci, din momentul stopării colaborarii cu el. Probabil că a fost o simplă coincidență. Haideți să vorbim despre sport bărbătește, fără măști. Poate pe viitor vom colabora pe plan sportiv. Viața e lungă, nu se știe niciodată ce ne rezervă viitorul. Suntem doi oameni care știu ce înseamnă sportul. Mai multă unitate n-ar strica, mai multă comunicare și mai puține orgolii. Unde aducem atâția sportivi din afară și îi ținem la Târgoviște ca să luăm o amărâtă de medalie de bronz, cred că putem să ne susținem și valorile locale mai mult. Clubul Sportiv Municipal își permite să susțină acești sportivi”, a mai spus Prisăcaru, în calitate de invitat al emisiunii Sport Show, pe Columna TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here