S-a discutat mult despre situația de la CSM Târgoviște, unde persistă interdicții la nivelul transferurilor, fapt care încurcă foarte mult activitatea clubului condus de Ciprian Prisăcaru. Echipa de baschet a promovat din Divizia A și ar putea juca din sezonul următor în prima grupă valorică (1-8), unde nu vor să se înscrie două formații. „Târgovistea merită echipă în elita baschetului românesc. Am solicitat un punct de vedere departamentului juridic din cadrul Primăriei, pentru a vedea dacă există baza legală să putem plăti din bugetul clubului și, după, să recuperăm banii de la eventualii vinovați, dacă o instanță va spune că aceștia există. Un lucru este cert, interdicțiile se vor ridica numai când Micoli, Matic și Dikeoulakos își vor primi banii. Oricine spune altceva, minte”, a spus Prisăcaru.
Nu s-a rezolvat nici problema de la volei
Probleme există și la echipa de volei, unde sunt interdicții la nivelul transferurilor. Prisăcaru transmite că situația este asemănătoare cu cea de la baschet, întrucât nimeni nu-și asumă plata, dacă nu va fi făcută legal. „Nu, nu s-a achitat amenda de la volei. Situația este similară cu cea de la baschet. Trebuie să avem certitudinea că, dacă plătim din bugetul public, plata va fi făcută legal. Altfel, nimeni nu își va asuma asta niciodată, dovadă că nici până acum nu și-a asumat nimeni. Cât timp voi fi la club, nu voi face lucruri ascunse și ilegale, pentru a plăti aroganțele care au generat aceste probleme. Obiectivele vor fi stabilite, în momentul în care vor fi stabilite bugetele. Am înaintat Consiliului Local solicitarea de buget/salarii, pentru ambele echipe, pentru sezonul următor”, a mai transmis Prisăcaru.
Iugulescu s-a pripășit la Chindia, unde nu s-a îndeplinit obiectivul promovării
Chiar dacă Ciprian Prisăcaru evită să pronunțe nume atunci când vorbește de vinovați și de aroganțe, nu e niciun secret că problemele uriașe ale clubului sunt moștenite din mandatul fostului președinte Ciprian Iugulescu, pripășit la Chindia, ca director sportiv. A fost alegerea șefului Chindiei, Marcel Ghergu, numai că s-a dat chix în barajul de promovare la Liga 1, ratând obiectivul impus de asociați. Cât de iubit este Iugulescu la Chindia, s-a văzut la meciul retur cu FC Voluntari, când cei 8.000 de spectatori au ignorat îndemnul crainicul de a-l aplauda, pentru „mărețele” realizări de la CSM Târgoviște. La Chindia i s-a mai dat o șansă într-un proiect sportiv, iar lui Marcel Ghergu și lui Nicu Croitoru câte trei, pentru a duce echipa în Liga 1. Au eșuat cu toții!