Piciu Ionașcu, singurul care s-a abținut la validarea lui Burtescu! Meci udat de ploaie la Valea Voievozilor, arbitrat de Catană

1412

Dragomir Ionașcu (Piciu) este singurul din Comitetul Executiv care s-a abținut joi la numirea lui Septimiu Burtescu în funcția de președinte al Comisiei Județene de Arbitri Dâmbovița. Acel Comitet Executiv neregulamentar, pe care aruncă acum vina Tudor Emil, președintele AJF, încolțit de jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor. „Numirea lui Burtescu s-a făcut cu aprobarea Comitetului Executiv. Știe toată lumea că el este implicat într-un conflict, dar luni este așteptată o decizie a Comisiei de Competiții și Disciplină. Dacă el și Catană vor fi găsiți vinovați, îi vom schimba. Dacă noi am greșit, o să reparăm greșeala”, a transmis Tudor pentru gsp, care a reluat subiect Antalya 2017.

Primiți cu respect la Valea Voievozilor

Piciu Ionașcu antrenează de-o viață echipa din Valea Voievozilor, ultima clasată din Seria Nord a Ligii a 6-a. Și totuși, omul ăsta, cu o vârstă ce a depășit 70 de ani, este singurul care s-a abținut atunci când a fost validat noul șef al arbitrilor, fiind luat în bășcălie de ceilalți. „Nenea Ionașcu a avut, așa, o revelație”, l-a miștocărit purtătorul de cuvânt al AJF Dâmbovița, Florin Tuiu. Mai degrabă, nenea Ionașcu a avut, așa, capul pe umeri. Chiar dacă e persiflat și umilit de unii, chiar dacă are probleme de sănătate (abia mai aude), iată că Piciu e singurul care a ieșit cu demnitate din toată această mascaradă. „Este singurul care ia atitudine în Comitetul Executiv și singurul care nu se teme de Tudor sau de Pitaru. Și e singurul din Comitetul Executiv care a mers pe față cu Tudor și nu l-a bârfit niciodată. La una dintre ședințe, a fost amenințat și jignit în ultimul hal, avea lacrimi în ochi”, ne-a transmis sursa noastră din C.Ex.

Piciu rămâne om, Catană cu bun simț

Duminică am trecut pe la Valea Voievozilor, unde s-a jucat meciul cu Valea Lungă (0-1), arbitrat de Cristi Catană. L-am găsit pe nea Piciu în ploaie, la datorie. Ne-a primit deschis, fără ranchiună, împărțind suc, dulciuri și alune în stânga și în dreapta, alături de doamna „Chery”. L-am fotografiat cu telefonul, la fel și pe Cristi Catană, foarte politicos, ultimul acceptând invitația pentru ediția de luni a emisiunii Sport Show, de la Columna. Septimiu Burtescu a promis și el că va veni la tv, dar cu o altă ocazie. Le-am mai lansat invitații Petruței Iugulescu și lui Florin Tuiu. Luni se anunță iarăși o zi fierbinte, așteptând decizia Comisiei de Disciplină a FRF. Poate acum vom avea și o pronunțare…

P.S. Alături de Cristi Catană a arbitrat un alt „deghizat”, Adrian Păunescu, cu o atitudine persiflantă la întâlnirile ocazionale. Meciul a fost urmărit și de Ion Ducu, observator în cadrul AJF, de fel din Valea Voievozilor. Un domn prin atitudine și limbaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here