Paște fericit la Chindia! Calea Luminii a plecat de la stadion! Victorie mare, în Joia Mare

1877

Pelerinajul către Calea Luminii, eveniment devenit simbol la Târgoviște în Joia Mare, a început pentru 5.000 de oameni la stadionul „Eugen Popescu”, unde Chindia a primit vizita liderului surpriză al Ligii a 2-a, Academica Clinceni. Chiar dacă nu a fost unul dintre cele mai frumoase meciuri, spectacolul a explodat la final în vestiarul Chindiei, unde Viorel Moldovan și jucătorii târgovișteni au făcut show în fața camerelor de filmat. S-a cântat, s-a dansat, o petrecere adevărată, pe care ne-o dorim și la finalul campionatului, când trebui tras linie cu o promovare în primul eșalon, îndelung așteptată.

Când mingea nu mai coboară dintre bare… e gol!

Meciul a început cu intervenția din reflex a lui Aioani la șutul din apropiere trimis de Dobrescu (6) și a continuat cu alte finalizări imprecise la poarta dinspre tabelă. Chindia a reacționat cu maturitate și a deschis scorul din prima încercare, când Liviu Mihai (20) a profitat de o deviere potrivită și a trimis cu sete, la vinclu. Mingea a rămas blocată pentru câteva momente între susținătoarele barelor, spre fiorul asistenței. Chiar dacă nu a prins o zi bună, Cherchez (34) a fost și el aproape de gol, cu o execuție fițoasă, însă ineficientă.

A trecut Clinceni, vine Snagov

După o primă repriză amorțită, în care a jucat cu teamă, Academica a început să arate în partea secundă ca un lider, împingând jocul spre poarta lui Aioani. Viorel Moldovan a anticipat scenariul și a comandat o apărarea organizată, baza de unde să pornească atacuri flitz, pe spațiile tot mai generoase din defensiva ilfovenilor. Așa s-a născut ocazia imensă din minutul 52, când Cherchez a centrat înalt către Florea, a cărui lovitură de cap a căzut pe bara transversală. A urmat o perioadă grea la poarta lui Aioani, care a scăpat fără gol la șuturile lui Buziuc (56), C. Dumitru (59) și Barbu (66, 74). Șanse de gol care au pălit în fața celei irosite de Cristi Neguț (82), însă Ureche și-a salvat echipa dintr-o situație grea. Chindia a obținut un succes uriaș, care menține interesul pentru locul 1 și oferă șanse suplimentare la promovare. Urmează o deplasare dificilă la Snagov, luni, pe 6 mai, de la ora 18.00, echipă ce a pierdut vineri cu Metaloglobus București (0-1).

Chindia Târgoviște – Academica Clinceni 1-0 (1-0)

Stadion „Eugen Popescu”. Spectatori: 5.000. A marcat: L. Mihai (20). Au arbitrat: Marian Barbu (Brașov) – Bogdan Gheorghe (București), Stelian Slabu (Brașov). Observatori FRF: Sorin Boca (Iași), Marian Lumânare (București). Cartonașe galbene: Șandru (39), Leca (69), Panait (77) / Olariu (70), C. Dumitru (90+2).

Chindia: Aioani – Martac, Șandru, Leca, Panait – Șerban, Novac, L. Mihai, Rață (76 Dumitrașcu) – Florea (68 V. Alexandru), Cherchez (61 Neguț). Antrenor: Viorel Moldovan.

Academica: Ureche – Achim, Răuță, Patriche, Dobrescu – Șut (64 Pațurcă), Olariu – Pîrvulescu (46 C. Dumitru), Olariu, R. Ion (76 Horșia) – Buziuc. Antrenor: Ilie Poenaru.

Clasament

  1. Clinceni   73p 
  2. Chindia   70p 
  3. U Cluj      66p 
  4. Snagov    63p
  5. Petrolul    62p

Foto: Digi Sport

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here