Orgolii la Chindia! Viorel Moldovan își atacă public jucătorii

1348

Deși a câștigat cu Astra, se pare că nu este deloc liniște la Chindia. Viorel Moldovan a anunțat că vor urma schimbări importante în lot, nemulțumit de atitudinea unor jucători. Ne-am obișnuit ca antrenorul formației târgoviștene să lovească în jucători după partidele în care se pierde, dar această declarație a venit după o victorie, lucru care i-ar putea pune și mai mult pe gânduri suporterii formației târgoviștene. E clar că relațiile din cadrul clubului nu sunt cele mai bune, chiar dacă în aceste momente e nevoie de unitate și de încredere, pentru că altfel este greu să se reușească evitarea retrogradării. Dacă, într-adevăr, există jucători care nu mai dau totul pentru echipă, indiferent despre cauzele care au condus la acest lucru, fie că sunt motive financiare sau legate de staff-ul tehnic, situația trebuie gestionată cât mai bine. Poate și antrenorul Chindiei greșește atunci când își atacă jucătorii, după victorii sunt cei mai buni, iar la înfrângeri dă cu ei de pământ. Nu e ok, aceste lucruri se discută în interior, nu în văzul tuturor, pentru că astfel de evenimente dezechilibrează și mai mult situația din vestiar. Perioada grea continuă pentru Chindia și e nevoie de liniște, altfel nu se pot obține rezultate. Toți cei implicați la această echipă trebuie să lase orgoliul, să ofere ce au mai bun, pentru că deja misiunea este dificilă. Dacă mai există și dispute interne, salvarea de la retrogradare pare o misiune imposibilă. O bună parte din lot este formată din jucătorii care au dus echipa în prima ligă, așa că dacă vor să scrie istorie în continuare la Târgoviște, trebuie să se dedice total.

Notă: Clubul Chindia a anunțat un nou transfer, ajungând la un acord că dâmbovițeanul Laurențiu Corbu, venit de la Dinamo.

* Articol preluat din cotidianul JURNAL DE DÂMBOVIȚA, purtând semnătura lui Cosmin Sava

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here