Oamenii cu fotbal în sânge simt pericolul! „Uwe” Dăscălescu solicită suspendarea activității fotbalistice la județ

1864

Părerile celor neimplicați, dar informați, merită întotdeauna ascultate. Așa a gândit și Vasile Neagu, redactor-colaborator al cotidianului Jurnal de Dâmbovița, care l-a provocat la o discuție despre fotbalul județean pe Ion Dăscălescu (Uwe), pe care îl consideră unul dintre cei mai apreciați și longevivi arbitri dâmbovițeni. Pentru faptele reprobabile, de fapt criminale, care se petrec pe terenurile din Dâmboviţa – şi asta de vreo câţiva ani buni încoace – întreaga competiţie, de la Liga a 4-a în jos, ar trebui suspendată pentru cel puţin un an!”, sună verdictul lui „Uwe” Dăscălescu.

VASILE NEAGU


Ion Dăscălescu, cunoscut mai bine sub numele de Uwe (născut în 1953), a fost unul dintre cei mai apreciaţi şi longevivi arbitri din judeţ nostru. Perioada lui de activitate începe în 1979 şi se încheie tocmai la sfârşitul anului 1997. În cei 18 ani petrecuţi pe stadioane – o parte dintre ei a activat în fosta divizie C, Liga a 3-a de astăzi – plus încă vreo şase în care a fost observator şi antrenor la echipele Victoria Văcăreşti şi Viitorul Cuza Vodă, a văzut multe şi păstrează amintiri deosebite. Nu a uitat emoţiile trăite la meciul din Cupa României dintre Rapid şi Flacăra Moreni (1988), şi nu pentru că a fluierat la centru, ci pentru că se afla sub privirile lui Rică Răducanu şi odiosul Postelnicu! A arbitrat şi o finală de juniori republicani Steaua – Dinamo. Era perioada când fotbalul dâmboviţean se afla sub tutela CJEFS şi era condus de un om minunat, Paul Oltei. De la el a preluat actualul nemuritor Emil Tudor această funcţie, pe care a pus stăpânire mai ceva ca pe propria-i viaţă! Şi iată că am ajuns la motivaţia de a-i face o scurtă vizită lui Uwe. I-am adresat o singură întrebare: – Ce părere aveţi despre ce se întâmplă în campionatul judeţean de fotbal? A oftat adânc şi mi-a dat un răspuns cuprinzător şi obiectiv. Vi-l prezint în întregime.

„AJF Dâmboviţa seamănă cu o enclavă din junglă”

„Pentru faptele reprobabile, de fapt criminale, care se petrec pe terenurile din Dâmboviţa – şi asta de vreo câţiva ani buni încoace – întreaga competiţie, de la Liga a 4-a în jos, ar trebui suspendată pentru cel puţin un an. Apoi, să se facă o analiză la sânge, începând de la omologarea terenurilor şi până la asigurarea unor contracte care să prevadă, clar, măsuri de ordine şi securitate, inclusiv asistenţă medicală (dar nu doar de formă, cu câte un asistent veterinar, cum s-a mai întâmplat!). Să se verifice toată documentaţia AJF de către o comisie a FRF, toate legitimaţiile jucătorilor să fie supuse unor comparaţii cu nume similare din campionatele judeţene învecinate şi, în fine, reducerea numărului de echipe şi eşaloane. După un an să reînceapă competiţia, doar dacă sunt îndeplinite toate condiţiile impuse Ligii a 3-a şi numai după alegeri generale, fără ca cei care au activat până acum să mai aibă drept de vot. Da, este necesar să se impună condiţii de Liga a 3-a şi pentru ligile judeţene. Şi aşa în România Liga a 2-a corespunde cu Ligile 4 şi 5 din Occident, măcar atât să ridicăm ştacheta. Aşadar, se impune un an de pauză competiţională. Altfel, chiar că vom vedea oameni morţi pe stadioanele (de fapt pe miriştile) judeţului nostru. Dacă această AJF Dâmboviţa – care seamănă cu o enclavă din junglă – nu va fi luată în colimator de FRF şi pusă la respect, istoricul nostru judeţ, fotbalistic se va face de râs şi mai mult. Deja râd vecinii că nu am participat la barajul de promovare în Liga a 3-a, că pentru siguranţa jucătorilor s-ar impune căşti de motociclişti şi veste anti-glonţ, că la executarea loviturilor de la colţ se calcă pe broaştele care ies din lanurile de porumb şi că tuşierii se zgârie pe spate în pălămizile de lângă tuşă”.

Urmează o nouă ediție la fel de caricaturizată, dar cu mult mai periculoasă!

Aceasta este destăinuirea fostului arbitru Ion Dăscălescu. Propunerea de a se suspenda pentru un an activitatea AJF Dâmboviţa mi se pare destul de întemeiată şi necesară. Nu credem că pauza competiţională este suficientă, pentru a pune la punct atâtea şi atâtea lacune şi lipsuri. Nu este timp nici pentru modernizări la bazele sportive. În plus, cine să facă toate acestea fără o coordonare exigentă? Suntem siguri că o să înceapă o nouă ediţie (2018-2019) la fel de caricaturizată, dar – atenţie! – cu mult mai periculoasă – din punctul de vedere al securităţii jucătorilor, arbitrilor şi antrenorilor – pe nişte suprafeţe de joc fără nicio normă regulamentară. Numărăm (pe degete) cele câteva stadioane care corespund. Vom reveni asupra lor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here