O nouă explozie de îmbolnăviri în sudul județului! Ziua și decesul în focarul Răcari

4843

Într-o zi în care președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat o relaxare a măsurilor restrictive începând cu 15 mai, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus și al deceselor provocate crește atât la nivel național, cât și județean. Din păcate, asistăm la o nouă explozie a îmbolnăvirilor în zona de sud a județului și, pentru a doua zi consecutiv, mai înregistrăm un deces din focarul Răcari, o bătrână de 80 de ani rezidentă a azilului de la Ghergani. Puternic încercat în ultima perioadă, Marius Caravețeanu a cedat emoțional în cadrul unei intervenții televizate. Primarul din Răcari a plâns în direct, părăsind preț de câteva momente emisiunea realizată de colegii de la Partener TV. Presiunea pe care o resimte e una uriașă, fiind atacat dur atât la nivel politic, cât și în comunitate.

Apropierea de București a contat și costat

De la Târgoviște în jos sunt anunțați aproape zilnic noi infectați. Astăzi a mai apărut un focar, la Tărtășești, de unde a fost livrat un lot de cinci cetățeni din Sri Lanka, asiaticii fiind angajați ai unei fabrici din localitate, unde au intrat în contact cu alte 27 de persoane. Însă ziua nu a trecut, și se mai așteaptă rezultatele altor teste. Practic, virusul a fost adus în cele mai multe cazuri de la București și răspândit în aproape toată zona de sud a județului. A izbucnit inițial la Corbii Mari, în satele Grozăvești, Moara din Groapă și Ungureni, după care s-a transferat în Lungulețu, Serdanu, Titu, Răcari, Ghimpați, Colacu, Ghergani, Bălănești, Mavrodin, Butimanu, Potlogi, Conțești, Tărtășești, Urziceanca – Ciocănești, Samurcași – Crevedia, Produlești, Costeștii din Deal, Racovița – Bucșani și Târgoviște.

Sursa foto: Viața liberă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here