Nori negri la Chindia! A dispărut Cherchez

3876

Povestea de dragoste dintre Chindia Târgoviște și vedeta Cristian Cherchez a ajuns într-un moment de cumpănă, dincolo de care e posibil orice. Golgheterul grupării de lângă Turn nu a mai apărut joi la echipă, când s-a plecat spre Motru, locul unde s-a disputat meciul cu Pandurii Tg. Jiu (3-3). De aici s-au făcut multe speculații, vehiculându-se diverse scenarii. „Cherchez a transmis că are probleme în familie și că nu va face deplasarea pentru meciul cu Pandurii. Altceva nu am ce să declar la acest moment”, a fost explicația oferită de președintele Chindiei, Marcel Ghergu. Situația este una delicată, mai ales că vorbim despre cel mai important jucător al formației târgoviștene. Așteptăm o reacție și din partea lui Cristi, care a evitat să ofere declarații pe acest subiect. Un prim semn de întrebare a apărut încă de luni, când Cherchez a fost anunțat printre jucătorii desemnați de către club să participe alături de antrenorul Nicu Croitoru la emisiunea Sport Show, de la Columna TV, însă nu a mai apărut. E clar că între jucător și club s-a produs un scurtcircuit. Iar Adi Grigore nu a fost inclus în lot pentru meciul cu Pandurii.

Foto Facebook: Cristi Cherchez

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here