Naidin, ce băiat fin! Arbitrul din Pitești, cel mai bun de la Chindia

821

Chindia a revenit senzațional, ca o mare echipă și a dat lovitura decisivă cu ASU Poli în minutul 90. Trupa lui Viorel Moldovan a redevenit lider al Ligii a 2-a, arătând că are valoare să se impună chiar și fără vedeta Cherchez. Târgoviștenii au uitat gustul eșecului, pe care nu l-au mai simțit de 14 etape. Chindia devansează marile favorite la promovare, Petrolul Ploiești și Universitatea Cluj, iar la vară are toate șansele să intre în istoria fotbalului târgoviștean. Așa ar suna textul unui jurnalist cuminte și ar atrage simpatii pe toate planurile, în special la nivelul clubului. Așa se scria pe vremuri, când mesajul public era filtrat, prelucrat și ambalat frumos pentru mase.

Victorie cu greutate

Jurnalistul modern ar scrie că arbitrul Marius Naidin (foto centru) a fost duminică cel mai bun „jucător” al Chindiei. Piteșteanul a pus-o la var la momentul oportun, la numai două minute după ce Poli deschisese scorul prin Plămadă (72), după o fază care a prins la culcare defensiva târgovișteană. Naidin a fost mai bun ca un frate la căderea lui Neguț, tradusă în penalty, transformat cu sete de Dudea (74). Călăuziți spre drumul salvării, băieții lui Moldovan au atacat orbește baricada timișoreană, pe care au cucerit-o în ultimul minut din timpul regulamentar, când Lungu a trimis cu capul pe lângă Munteanu. A servit Florea, cu boltă. Victorie cu greutate pentru Chindia, care a sărit în câteva minute de pe locul 5, până pe 1. Bucuria succesului a fost așa de mare, încât a șters tot ce n-a mers cu ASU Poli. Și nu au mers multe. „Lăncierii” au o exprimare săracă în joc, gâfâie pentru puncte la fiecare meci și suferă vizibil. Probabil că ne vom pune multă lume în cap, însă nu ne e teamă să scriem ce vedem. Adevărat, din fața micului ecran.

Chindia: Popescu – Martac, C. Dinu, Dudea, Vătavu (75 Stoica) – Acasandrei (55 Lungu), Mihaiu, Novac, Manea (55 Șerban) – Florea, Neguț. Antrenor: Viorel Moldovan.

ASU Poli: Munteanu – Nicolescu, Mera, Scutaru, Cojocaru – Lazea, Vidrășan (56 Coadă) – Schieb (33 Miholca), Ignea, Bedea – Plămadă (80 Bozian). Antrenor: Cosmin Petruescu.

Foto Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here