„Moto Club Flacăra Moreni redevine un reper naţional”! 14 sportivi legitimați și 5 medalii în obiectiv

688

Municipiul Moreni are tradiție în motociclismul românesc, în orașul dâmbovițean regăsindu-se unul dintre cele mai interesante circuite din țară, pe dealul Sângeriș. Pe lângă acest aspect, Moreniul a oferit și mulți sportivi de valoare, astfel că autoritățile locale au hotărât să susțină și mai mult acest fenomen, iar secția de motociclism din cadrul Clubului Sportiv Municipal Flacăra Moreni a cunoscut o dezvoltare importantă în ultima perioadă. S-au stabilit următoarele obiective până la finalul acestui an: minim 5 sportivi pe podium la cele două ramuri sportive și dezvoltarea din punct de vedere al organizării și desfășurării etapelor naționale.

14 sportivi legitimați

În acest moment sunt legitimați 14 sportivi la clubul morenar: Alin Albert Drăgoi (Enduro – Expert, Tot teren), Silviu Glodeanu (Enduro – Veterani), Bogdan Gabriel Diaconescu (Enduro – Quad Hobby), Ioana Maria Fieraru (Moto – MX Fete), Romulus Necşoiu (Moto – Amatori MX2), Dacian Ionuţ Dăuş (Moto – MX2), Horia Nicolae Matei (Enduro – Hobby, Tot teren), Alexandru Bogdan Iosifescu (Enduro – Hobby, Tot teren), Andrei Filip (Moto – MX1), Iasmina Stan (Moto – MX Fete), Robert Iulian Văcaru (Moto – Amatori MX2), Cristian Ghiculescu (Moto – Amatori MX2), Mihai Pascu (Moto – Veterani 2) şi Eduard Mihai Pascu (Moto – Juniori 1).

„Clubul nostru va înregistra performanțe notabile”

Constantin Dinu se declară mulțumit de proiect, asigurând iubitorii acestui sport de susținerea lui totală. Primarul din Moreni este sigur că CSM Flacăra Moreni va obține rezultate bune. „Din punct de vedere administrativ şi financiar, vreau să vă asigur în continuare (aşa cum am afirmat şi în luna decembrie la Gala de Premiere) de tot sprijinul meu şi al administraţiei publice morenare, pentru ca Moto Club Flacăra Moreni să redevină un reper naţional în acest sport. Şi chiar mai mult, pentru că, așa cum vă spuneam, îmi doresc ca la Moreni să organizăm în viitorul apropiat Campionate Europene şi Balcanice. Vreau să vă mulţumesc tuturor, pentru că aţi ales C.S.M. Flacăra Moreni! Cu siguranţă, clubul nostru va înregistra performanţe notabile în acest an competiţional!”, a spus primarul Municipiului Moreni, conform paginii de facebook a primăriei.

* Articol preluat din cotidianul JURNAL DÂMBOVIȚA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here