Minunații boxeri ai Târgoviștei de odinioară! Revedere emoționantă…

1547

Nicolae Neagu, Dumitru Neagu, Vasile Bizău, Cezar Robu, Florin Neacșu, Ștefan Mihai, Varga Gheza, Ion Dumitru, Valerică Ristoiu, Viorel Stan, Ion Ion, Grigore Ciocârlan, Ștefan Porojan, Ion Valeriu, Teodor Nuică, Ion Venețeanu, Vasile Stroe, Gheorghe Oprea, Costin Neagu, Niculae Maria și Ion Nedelcu s-au bucurat sincer de o emoționantă revedere. Sunt foști pugiliști de performanță, care au boxat pentru cluburi din Târgoviște, mulți dintre ei medaliați naționali. Nicolae Neagu a fost primul dâmbovițean care a cucerit Centura de Aur (1978), performanță la care a mai ajuns doar Cătălin Cristea, însă rezultate importante au avut și ceilalți.

Tăticul nostru, al boxerilor de la Metalul, directorul Murgoi…”

Cei mai mulți au ajuns la vârsta pensionării, fiecare purtându-și anii cu demnitate. Unii se țin mai bine, alții au probleme medicale importante, însă nu se plânge nimeni. Boxul i-a învățat să fie bărbați, să nu cedeze niciodată și să se bucure de fiecare moment Acum s-au bucurat de o dulce revedere, din tot sufletul, depănând amintiri din ring și de la competiții. „Vă rog să scrieți ceva și de tăticul nostru, al boxerilor de la Metalul Târgoviște, domnul director Murgoi. A avut grijă de noi, ne-a dat trepte, iar acum mâncăm o pensioară bună. Să-i dea Dumnezeu sănătate, mare om, a vorbit cu ochii umeziți de lacrimi maestrul Bizău, venit special de la Arad.

O lumânare aprinsă în memoria lui Ion Cojocaru și Nelu Mândrican

La început ușor emoționați, foștii boxeri ai urbei au redevin prietenii de pe vremuri. Au multe amintire comune, unii au fost adversari în ring, nu s-au mai săturat de vorbă. Nu i-au uitat nici pe cei care au trecut la odihna veșnică, buni camarazi, sportivi adevărați. Au mers la cimitir, să onoreze memoria regretaților Ion Cojocaru și Nelu Mândrican. Teodor Nuică (Semaca) este o enciclopedie pugilistică, reține nume, categorii, competiții, finale, ani, știe tot ce a mișcat în boxul dâmbovițean. Oameni frumoși… e o adevărată plăcere să le asculți poveștile sportive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here