Merită citit! Chindia trăiește din bani publici, Petrolul contribuie la bugetul public!

5625

Chindia Târgoviște este un club invidiat pentru stabilitatea financiară. De ani buni, Consiliul Județean Dâmbovița și Consiliul Local Municipal Târgoviște alocă în mod constat fonduri importante către gruparea fotbalistică prezidată de Marcel Ghergu, iar pentru 2019 a suplimentat bugetul Chindiei cu 400.000 de lei. Chindia atrage numai din fonduri publice 4.000.000 de lei (40 de miliarde vechi) anual, la care se adaugă alte câte sute de mii de lei din sponsorizări și drepturi tv. „Pare o sumă destul de mare, dar în comparație cu alte echipe cu care ne confruntăm și și-au propus promovarea, suntem printre ultimele. În același timp, noi am fost echilibrați și am oferit un nivel salarial motivant”, a explicat Marcel Ghergu, președintele Chindiei, la Sport Show, pe Columna TV.

Cum e la Ploiești: „Plătim 5.000 de euro chirie la stadion pentru fiecare meci”

Spre deosebire de Chindia, Petrolul Ploiești, adversarul de duminică și o altă favorită la promovarea în Liga 1, nu are susținerea autorităților locale, după cum a transmis în același cadru televizat președintele Cristi Vlad. „Toate resursele vin din bani privați, nu avem nimic din bani publici. Plătim stadionul, folosirea siglei și 2% pentru folosirea materialelor promoționale. Dacă la Târgoviște autoritățile locale sprijină echipa Chindia, la Ploiești lucru acesta se întâmplă la un nivel foarte mic, fără să implice nici măcar un cent. Noi am avut discuții la începutul proiectului, sper ca la un moment dat să găsim o înțelegere ca meciurile de acasă să le disputăm fără a plăti chiria, fără să mai plătim drepturile de folosință a siglei, sunt multe lucruri care pot fi făcute de autoritățile locale pentru noi. Plătim 5.000 de euro pentru organizarea unui meci, începând din Liga a 4-a. Cât există înțelegere și intenții bune, se pot rezolva multe lucruri, fără ca politica să intre peste acest domeniu. Astfel de meciuri, ca cel de duminică, pot deschide anumite uși pentru dezvoltarea fotbalului. Sunt sigur că va ieși un joc frumos, iar cel mai bun să câștige, fără ca acest lucru să fie influențat de vreo decizie de arbitraj”.

P.S. Nu suntem avocații celor care administrează bugetele publice la nivel local, însă fără susținerea lor, sportul de performanță nu ar mai exista la Târgoviște. Indicăm aici nu doar Chindia, ci și Clubul Sportiv Municipal. Le recomandăm unora să nu se mai considere patroni peste banii publici și peste cluburile susținute de comunitate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here