Marcelus Ghergu merită statuie! E sus în federație și îl demască pe iugulescu: „Au fost injurii, cuvinte grele, urâte”

1771

„Va trece mult timp până va mai ajunge un președinte de la Chindia în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal. Nu-mi trebuie statuie, că mi-am făcut singur, o am acasă”, s-a exprimat Marcel Ghergu luni seară la Sport Show, pe Columna TV, într-o intervenție telefonică. Președintele Chindiei chiar merită statuie, întrucât a avut bărbăția să recunoască un adevăr. Anume că directorul sportiv ciprian iugulescu, profesor la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, a folosit expresii degradante după meciul cu Ripensia Timișoara. Iar ele ne-au fost adresate nouă.

Marcel despre Bebiță Istrate: „Se poreclește ziarist”

„Au fost cuvinte urâte, injurii, dar o să aveți și reacția oficială a clubului. Le-am auzit și eu, pentru că eram în cabina antrenorilor, însă nu știu cui au fost adresate. Eu cel puțin așa vreau să cred, că nu v-au fost adresate. Așa cum îl știu pe ciprian, cred că are tăria de caracter să vă spună în față, dacă are ceva de transmis. Nu cred că era momentul să vă adreseze acolo injurii, exact după meci, în fața arbitrilor. Se întâmplă lucruri și mai grave, nu trebuie exagerat. Au fost injurii, cuvinte grele, cuvinte urâte și este regretabil că se întâmplă așa ceva. Asemenea derapaje sunt prevăzute în regulamentul nostru, sunt sancționate, dar nu trebuie să facem alte speculații. Cred că s-a exagerat un pic cu acel incident, într-adevăr, regretabil”, am extras din poziția exprimată public de șeful Chindiei. Care a transmis, în schimb, că nu vrea să renunțe la ciprian iugulescu, pe care îl apără cu toată ființa. Din păcate, președintele Ghergu și-a pierdut din nou cumpătul într-un cadru televizat, având la rându-i o reacție nepotrivită la adresa unui jurnalist, cel vizat fiind Alexandru Istrate… „colegul dumneavoastră care se poreclește ziarist”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here