Mai reclamă unul că are bani de primit! Stefano Micoli, alias Dikeoulakos 2

1292

Scandalul Dikeoulakos, care ține și acum blocată echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște, se pare că are un „frate” mai mic și la volei.

Surse aproapiate lui Stefano Micoli, antrenorul italian care a activat la CSM în prima parte a sezonului 2015/2016, susțin că acesta ar fi acceptat întreruperea contractului înainte de scadență, dar a solicitat, în schimb, să fie despăgubit cu o anumită sumă de bani, puțin peste 15.000 RON. Iar jumătate din sumă chiar ar fi ajuns la Stefano, conform unui document bancar (foaie de vărsământ) care a intrat în posesia noastră, expediat de pe un cont Facebook al unui cetățean italian. Nu și ultima parte, iar Micoli nu pare să renunțe la bani.

Nu a plătit CSM, ci ESL!

Conform fișei bancare, în contul lui Stefano Micoli a ajuns suma 7.600 RON, doar că nu s-a încasat de la CSM Târgoviște, ci de la o anume E.S.L.. Pentru moment, nu vom dezvălui numele persoanei sau instituția bancară prin care a fost operată tranzacția, până când nu vom avea un tablou complet al situației. Facem precizarea că președintele clubului din acea perioadă era Ciprian Iugulescu, însă nu a răspuns apelurilor telefonice. I-am solicitat un punct de vedere și celui în exercițiu, Ciprian Prisăcaru, care a prezentat următorul răspuns.

„Toate contractele dintre club și domnul Micoli pentru perioada septembrie – decembrie 2015 sunt achitate în integralitate. Într-adevăr, am primit și noi un e-mail pe adresa clubului de la domnul Micoli, prin care ne cere o anumită sumă de bani, justificând aceasta printr-o înțelegere ulterioară dintre domnia sa și club, înțelegere despre care personal nu am cunoștință”.

Așteptăm o reacție a lui Ciprian Iugulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here