Mai mult respect pentru performanță! Mai puțină atenție amatorilor!

674

E perioada Jocurilor Olimpice de la Tokyo, iar disciplinele sportive mai puțin mediatizate au revenit pentru o scurtă vreme sub lumina reflectoarelor. O chestiune de moment, întrucât presa generalistă va ignora rapid subiectul, iar cea de nișă va bascula spre Gigi Becali, Ana Maria Prodan și alte personaje colorate care țin cu tot dinadinsul să sufoce fotbalul românesc. Unul rupt în fund și așa de slab, încât la națională ratăm rușinos calificare după calificare, la Olimpiadă ne-a umilit Coreea de Sud și ne-a pus la respect Noua Zeelandă, iar la nivel de cluburi, „granzii” FCSB, Craiova lui Rotaru și Sepsi au eșuat în serie în preliminariile Conference League, în fața unor echipe de pluton din Kazahstan, Slovacia sau Albania. Clar, e și vina presei, care oferă importanță și spații unor amatori, mult prea bine cotați și plătiți. Când auzi de salarii lunare cu multe mii sau chiar zeci de mii de euro în dreptul unui fotbalist mai degrabă caraghios decât valoros, iar noi nu prea mai contăm nici în lumea mică a sportului rege, realizezi că, de fapt, chiar și tu, ca jurnalist, devii penibil acordându-i atenție. Ajunge cu preaslăvirea unor fotbaliști de duzină, câtă vreme puținii sportivi cu adevărat de nivel internațional sunt insuficient susținuți, financiar și chiar mediatic. În ciuda sistemului realmente defect, încă mai avem valori olimpice, dovadă medaliile cucerite la Tokyo prin canotaj și scrimă, dar și prestațiile apreciate ale tânărului înotător David Popovici și chiar ale lui Robert Glință. Poate vom mai ciupi ceva la gimnastică, canoe sau lupte, ar fi excelent. Aici ar trebui insistat, pe sporturile și sportivii care fac cu adevărat performanță, ei reprezintă exemple de urmat, repere, modele pentru generațiile tinere. Chiar dacă nu împărtășesc tot ce a spus spadasina Ana Maria Popescu (Brânză), vorbele sale conțin mult adevăr. Și nu doar ea ar trebui să ia atitudine public, și nu doar medaliații sau participanții la Olimpiada japoneză, toți sportivii și antrenorii care se consideră nedreptățiți ar face bine să spună ce-i doare. Chiar și în plan local sunt voci care ar putea să transmită mesaje, doar că se mulțumesc cu puținul primit. Pentru antrenori o fi suficient, dar pentru sportivii lor, în niciun caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here