„Lupii galbeni” vor primi 250 de invitații la super derby de Liga a 2-a! Cum se poate intra la Chindia – Petrolul

1024

Chindia Târgoviște – Petrolul Ploiești e mai mult decât un derby de etapă la Liga a 2-a. Cluburi cu tradiție și cu mulți suporteri, cele două și-au stabilit ca obiectiv promovarea în primul eșalon, însă ocupă momentan locurile 4, respectiv 5, adică nepromovabile. În aceste condiții, duelul de duminică, programat pentru ora 15.00, se anunță unul pe viață și pe moarte. Ținând cont de importanța partidei, de interesul uriaș, dar și de faptul că intrarea va rămâne liberă, sector deschis publicului va fi cu siguranță arhiplin. Conform protocolui, fanii ploieșteni vor primi 5% din numărul de locuri disponibile, adică 250 de invitații, însă cifra ar putea fi suplimentată.

Măsuri speciale pentru jocul cu Petrolul

„Va fi intrarea liberă, dar vom lua niște măsuri speciale pentru acest joc, ținând cont de suporterii echipei Petrolul. Au o galerie frumoasă, dar au momente când depășesc regulamentul și acest lucru nu face decât să le păteze imaginea lor și a echipei. Am fost contactat de un lider al galeriei, le-am transmis că vor primi 250 de invitații înainte de meci, vor intra civilizat, au sectorul lor rezervat. Pentru suporterii noștri se vor face anumite filtre înainte de intrarea pe stadion, să vină cu un act de identitate la ei. Copiii sub 12 ani să vină însoțiți de o persoană matură, toată lumea primește invitații acolo, iar dacă vor fi persoane din Prahova care nu fac parte din galerie, vom încerca să le introducem într-o zonă de 50-100 de locuri, însă prioritari sunt suporterii noștri. Nu cred că vor fi probleme, nu e o rivalitate foarte mare, vom pune la punct toate detaliile. Cred că stadionul va fi plin”, a ținut să transmită președintele Chindiei, Marcel Ghergu, la Sport Show, pe Columna TV. Oficialii grupării târgoviștene vor susține joi după-amiază o conferință de presă, la hotel Nova, în care va fi prefațat cel mai tare duel al primăverii, cu Petrolul Ploiești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here