„Lupii Galbeni” au furat steagul „Cavalerilor Cetății”! Filmul unui scenariu spectaculos, care a făcut înconjurul țării

1459

Chindia și Petrolul sunt două cluburi frumoase, cu mulți susținători, fiind în topul Ligii a 2-a ca număr de spectatori la meciuri. Chiar dacă nu există o rivalitate exagerată între fani, nici nu sunt prieteni, dovadă că s-au tot tachinat înaintea partidei pe rețelele de socializare. Mult mai bine organizați, cu trei grupuri importante de suporteri, ploieștenii au luat cu asalt Târgoviștea încă de la orele prânzului. „Lupii Galbeni” au pus la cale un scenariu diabolic, infiltrând un om în teren. Acesta a pătruns în perimetrul rezervat fanilor târgovișteni, a furat un banner al „Cavalerilor Cetății” și a fugit pe pista stadionului, încercând să ajungă în zona destinată suporterilor veniți de la Ploiești. Vigilenți, stewarzii l-au blocat pe fanul petrolist, în momentul în care a încercat să sară gardul către ai săi, după care au defilat cu el prin galeria târgovișteană, pentru a-l evacua din stadion. „Cavalerii” nu au suportat afrontul, unii au sărit pe teren, alții au tăiat-o direct prin tribună, mergând să-și recupereze steagul din mâinile fanului petrolist. Viața de ultras e una dură și se ghidează după reguli la fel de dure. Iar în filosofia ultras, capturarea steagului grupării adverse ar trebui să se soldeze cu desființarea acesteia. Fanii apelează la asemenea șiretlicuri, după care bravează cu reușita lor. Puștii CC au reacționat însă curajos, înfruntând una dintre cele mai grele și rele galerii din fotbalul românesc, reușind să-și recupereze bannerul. Adevărat, cu ajutorul forțelor de ordine, însă puțini ar fi avut tupeul să se arunce peste gard, pe stadion, și să meargă către sectorul ticsit cu „lupi” fioroși.

Foto: Răzvan Păsărică

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here