Lorin Petrescu deschide un front de atac în direcția președintelui de la fotbal tenis! Proactiv Târgoviște contestă titlul obținut de Lupeni

397

Proactiv Târgoviște a pierdut la mustață titlul național la fotbal tenis, având cu două puncte mai puțin (280 față de 282) decât Comexim Lupeni. Conducătorii clubului târgoviștean au înaintat un memoriu, prin care au contestat dreptul de joc al lui Purice Szel Lucian, împrumutat la Inter Petrila, după care a revenit la Lupeni. „Nici nu trebuia să dea medaliile, fiindcă noi am făcut contestație la dreptul de joc al unui jucător care plecase la Petrila, dar s-a întors la Lupeni pentru meciurile decisive. Am avut număr de intregistrare, însă Tavares a râs de contestația noastră, nu a soluționat-o. Ne-a prezentat doar o adeverință medicală a acelui jucător, dar ce legătură avea? Campionatul s-a terminat , iar pe site-ul oficial e clasamentul după șase etape. Păi cum să mă duc eu la sponsori, să le zic că sunt sportiv! O să mă întrebe unde îmi vede rezultatele? Ce să-i arăt?”, a reclamat Lorin Petrescu (foto dreapta, alături de celălalt sponsor al echipei, Mirel Fleancu), jucător și finanțator la Proactiv, pentru cotidianul „Libertatea” (click aici).

Federația nu ne-a ajutat nici măcar cu o minge”

Ați mai auzit undeva ca una și aceeași persoană să fie în același timp președinte, antrenor al naționalei, arbitru și observator la meciuri? E conflict de interese! Ne-am săturat de dictatura lui și vrem să refacem imaginea acestui sport cu priză la public. Federația nu ne-a ajutat nici măcar cu o minge! Oradea, Clujul, Salonta, Petrila au plecat. S-au dus la futnet. Tavares alungă suporterii de la teren, fiindcă el face regulile. Păi ce, e teatru sau tenis de câmp?”, îl contestă Petrescu pe președintele federației de profil, Frederico Tavares.

„Frederico modifică regulamentul după bunul lui plac”

Etapele se dispută ori la Târgoviște, ori la Lupeni, pentru că celelalte cluburi nu au bani. Noi trebuie să le găsim celor de la federație cazare de trei stele. Așa a făcut regulamentul, pe care, oricum, îl modifică după bunul lui plac. Apoi, dacă tu joci la o echipă, cum poți fi obiectiv când arbitrezi echipa ta? Orice spunem noi, Tavares răspunde că e federația lui și face ce vrea. Alt exemplu? La lotul aflat în cantonament la Izvorani a fost luat un băiat care a jucat doar o etapă din 10. El înșuși ne informase că va aduce la națională doar pe cine bifează măcar 6 etape. De la noi, de la Târgoviște, sunt doi băieți, că erau prea buni ca să nu-i ia. Unul e multiplul campion Florin Purice. O altă solicitare a fost să joace și fetele în echipele de seniori. Cine a mai văzut așa ceva? I-am sărit în cap. Nu discriminăm femeile, însă fetele au competiția lor, pot să joace la mixt, dar nu la seniori, unde s-a mai văzut așa ceva?”, și-a continuat tirul acuzator Lorin Petrescu. Nu ar fi exclus ca Proactiv Târgoviște, care în cei cinci ani de existență a obținut trei titluri de campioană și patru trofee ale Cupei României, să se retragă din competiție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here