Liga 4-a dâmbovițeană are nevoie de o campioană! Ziduri, Cornești și Gura Șuții să joace între ele

868

Liga a 4-a dâmbovițeană trebuie să-și desemneze o câștigătoare, pentru a reprezenta județul la mini-grupele de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a. Nu se va mai juca un baraj în dublă manșă, ci un turneu în trei, la finalul căruia echipa câștigătoare promovează în eșalonul trei. La prima vedere, saltul către Liga a 3-a pare mai complicat pentru campioana din Dâmbovița. La o analiză mai atentă, e posibil să promoveze și a doua clasată din mini-grupa de trei. Mai multe echipe din eșalonul terț au probleme serioase, urmând să piardă susținerea autorităților locale, însă pot apărea surprize și în dreptul nou promovatelor.

Reluarea competiției implică multe riscuri

Revenind la Liga a 4-a, cine își asumă reluarea unei competiții cu 18 echipe și disputarea a 16 etape, fără jucători, antrenori și arbitri testați? Dacă la federație se poartă barajele de promovare în Liga a 2-a, între primele două clasate din seriile C3, de ce nu ar proceda la fel și AJF Dâmbovița, la Liga a 4-a? Cu un baraj în dublă manșă între locul 1 (Roberto Ziduri) și locul 2 (Gloria Cornești). Ar fi o variantă. Cea mai indicată metodă de stabilire a campioanei județene, în acest context special, indică o mini-grupă de baraj între primele trei clasate: Roberto Ziduri (51p), Gloria Cornești (50p) și Recolta Gura Șuții (47p). Ar juca fiecare cu fiecare, trei meciuri, pe teren neutru, de maxim interes. Următoarele clasate, Cetatea Târgoviște (35p), Urban Titu (35p), CSM Fieni (31p) sau Unirea Bucșani (31p), sunt la o diferență prea mare de puncte, pentru a intra într-un play-off cu drept de promovare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here