Jucătorii Chindiei vor fi testați de coronavirus! Pregătiri pentru un cantonament spartan, ca în Legiunea Străină

909

Chindia Târgoviște va suna adunarea pentru reluarea competiției la nivelul Ligii 1, iar jucătorii sunt așteptați începând de vineri, 15 mai, la stadionul din Aninoasa. Francezul Diallo și suedezul Berisha, singurii care au plecat din România, vor reveni zilele următoare, numai că vor intra într-o perioadă de carantină, dacă nu au fost testați în țările lor. Testați vor fi toți jucătorii și oficialii Chindiei, după care vor fi cantonați la un stabiliment de pe raza localității Aninoasa, fără a mai lua contact cu alte persoane. Un cantonament care se poate prelungi până la două luni, una încărcată cu antrenamente și meciuri, o adevărată încercare nu doar sportivă, cât și umană. Se fac eforturi pentru eliminarea perioadei suplimentare de izolare de 14 zile, astfel încât competiția să poată fi reluată până pe 12-14 iunie. Cu 12 etape înaintea finalului, Chindia ocupă locul 13, retrogradabil direct, însă la finalul sezonului regular era pe 11, unul neretrogradabil. Aceasta este linia trasată din creion, fără garanții de finalizare. Evoluția pandemiei și reacția autorităților pot șterge orice urmă de fotbal pentru lunile de vară sau chiar mai mult.

Competițiile la Liga a 3-a, futsal, fotbal feminin și juniori nu se mai joacă

După campionatele de juniori, nu se mai reiau nici ligile de fotbal feminin, futsal și chiar Liga a 3-a, de unde nu va retrograda nicio echipă. Din eșalonul trei promovează formațiile clasate pe prima poziție din fiecare serie, gen Aerostar Bacău, FC U Craiova 1948, detașate clar, dar vom avea și trei dueluri de baraj: Unirea Slobozia – Mostiștea Ulmu, Progresul Spartac – CSM Slatina și Fotbal Comuna Recea – Minaur Baia Mare. Anul acesta vor promova în Liga a 3-a doar 14 echipe dintre campioanele de județ. Nu se vor mai disputa meciuri de baraj între două formații, ci între trei, cu o singură câștigătoare. La Liga a 4-a Dâmbovița, cu 16 etape înaintea finalului, lider este Roberto Ziduri (51), urmat de Gloria Cornești (50) și Recolta Gura Șuții (47).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here