Iugulescu nu crede în candidatura lui Catană! „Dacă Federația îi dă unui deghizat dreptul de a candida, s-a întors lumea cu fundul în sus”

1653

Comitetul Executiv al Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița se va întruni pe 10 noiembrie, pentru a stabili data convocării Adunării Generale. Practic, atunci se va hotărî când și unde vor avea loc alegerile pentru funcția de președinte al AJF, post rămas descoperit după decesul lui Emil Tudor. Până acum, și-au anunțat intențiile de candidatură Cristian Catană, Ciprian Prisăcaru și Florin Tuiu (în ordinea alfabetică), însă în cursă e posibil să intre și Ionuț Iugulescu. „M-au contactat reprezentanți ai echipelor, care m-au încurajat să candidez. Voi lua o decizie, când o să se stabilească data alegerilor. În principiu, aș vrea să candidez, dar nu am luat o hotărâre clară”, a transmis Chucky Iugulescu.

„Catană zice că va candida, dar nu știu dacă se bazează pe ceva concret”

Chiar dacă nu este sigur că va intra în competiția pentru poziția de președinte al AJF Dâmbovița, Ionuț Iugulescu îl contestă public pe unul dintre potențialii candidați, Cristian Catană. „Eu cred că cei care au fost în Dosarul Deghizaților nu au dreptul să candideze pentru funcția de președinte la AJF Dâmbovița. Dacă Federația Română de Fotbal îi dă vreunuia dreptul de a candida, atunci înseamnă că s-a întors lumea cu fundul în sus. Cei de la Comisia Centrală a Arbitrilor au început să râdă, când le-am spus că există o asemenea intenție, nici lor nu le-a venit să creadă. Dacă nu există o hârtie oficială de interzicere, e dreptul lor să candideze și să-și vadă interesul. Poate ei știu altceva, au vorbit pe undeva și au dreptul să candideze, dar eu nu prea cred treaba asta. Catană zice că va candida, dar nu știu dacă se bazează pe ceva concret. Dacă el spune că îndeplinește toate criteriile, să candideze, pe mine nu mă deranjează cu absolut nimic. Din punctul meu vedere, după sancțiunile pe care le-a primit, nu cred că ar avea voie să candideze”. Zilele trecute i-am dedicat un articol lui Cristian Catană, urmează Ciprian Prisăcaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here