Ionuț Iugulescu merge până la capăt! „Exclud orice alianță cu Emil Tudor”

2314

Disperat să obțină un nou și ultim mandat ca președinte al AJF Dâmbovița, Tudor Emil a scăpat de trei dintre cei care au anunțat că-i vor scaunul. Costel Badea a fost măturat la selecția dosarelor, Florin Tuiu îndrumat către postul de vicepreședinte, iar Cristi Catană spre cel de secretar. Probabil că ultimii doi au fluturat varianta unei candidaturi, doar pentru a obține funcții, în schimbul unor retrageri. Catană a apărut imediat ca secretar al Comisiei de selecție a dosarelor (uluitor!), în condițiile în care a fost ignorat ca secretar la ultimele ședințe ale Comitetului Executiv. Iar Tuiu va continua aproape sigur ca vicepreședinte, având singurul dosar aprobat.

Bebiță Istrate merge cu Tudor

Un susținător al lui Tudor Emil, jurnalistul-observator Alexandru Istrate a lansat la Sport Show, pe Columna TV, o altă variantă șocantă. „Să nu vă mire dacă domnul Tudor îi va propune lui Ionuț Iugulescu funcția de președinte al Comisiei Județene de Arbitri. Gândiți-vă bine la asta! Eu îl văd favorit pe Emil Tudor, are experiență și cunoaște totul în fotbalul dâmbovițean. E deranjant că niciunul dintre oamenii lui nu iese să-l apere public, dar nu mă miră, câtă vreme la AJF avem cel mai incompetent Comitet Executiv din istorie”. „Chucky” Iugulescu a infirmat categoric orice posibilă negociere cu președintele în exercițiu. „Nu am avut nicio discuție cu domnul Tudor și nu mă voi retrage din cursa alegerilor, chiar dacă îmi propune șefia arbitrilor. Este exclusă orice alianță cu domnul Tudor, voi merge pe drumul meu”.

Tudor își apropie „deghizații”!

Dispus la orice compromis, Tudor Emil și-a apropiat câteva personaje din lotul Antalya 2017. Despre Cristi Catană am scris că a fost numit ca secretar al Comisiei de selecție a dosarelor, în timp ce un altul a fost reactivat ca observator. A dezvăluit tot Bebiță Istrate, la Sport Show. „Este vorba despre Septimiu Burtescu, delegat deja la meciuri”. Parcurgând delegările de weekend, acesta apare ca supervizor duminică la Dărmănești – Lucieni, prima dintre localități fiind condusă de Valentin Mihalache, un alt nume din lotul Antalya. „Nu vreau să mai vorbesc despre arbitrii deghizați, cum li s-a spus, pentru a nu se considera că fac o campanie murdară. Eu nu cred totuși că ei fac parte din echipa domnului Tudor”, a reacționat fair-play Ionuț Iugulescu. SportImpact.ro chiar a intervenit atunci când Cristi Catană și Tudor Emil au fost denigrați prin intermediul unei pagini de Facebook fantomă purtând denumirea AJF Dâmbovița, dezactivată de urgență. Asemenea practici vor fi taxate prompt, indiferent de numele celor implicați.

P.S. O reacție foarte interesantă pe tema alegerilor de la AJF Dâmbovița a exprimat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, pe care o puteți parcurge în curând pe SportImpact.ro.

Foto Facebook Ionuț Iugulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here