Giani de la Corbii Mari: „La câte se întâmplă în județul ăsta, cazul nostru cu excluderea este foarte mic”

2312

AS Corbii Mari ar trebui exclusă joi din Liga a 5-a (Onoare Vest), după ce a acumulat o neprezentare (cu Odaia Turcului) și o neprogramare (cu Mogoșani), pentru neplata baremului de arbitraj. Tinel Aldea, unul dintre membrii Comisiei de Competiții Disciplină, a postat deja pe site-ul dambovitapenet că Liga a 5-a va mai rămâne fără o echipă. „Am avut o problemă foarte urgentă la meciul cu Mogoșani și am dat banii cuiva să achite arbitrajul. Ar fi trebuit să ajungă la AJF undeva pe miercuri sau joi. Echipa este a Primăriei, care a avut unele probleme și am înțeles că au fost conturile blocate. La câte se întâmplă în județul ăsta, cu lucruri mult mai grave, în cazul nostru este ceva foarte mic. Alte echipe merg mai departe după scandaluri, bătăi și nereguli mari. Noi vrem să continuăm, am achitat baremul, să se țină cont”, a declarat pentru Jurnal de Dâmbovița delegatul de la Corbii Mari, Giani Marin (foto), echipă ce a achitat baremul prea târziu pentru a evita excluderea, așa cum prevede regulamentul. Doar președintele de AJF, Tudor Emil, mai poate salva echipa din Corbii Mari, al cărui cuvânt cântărește mai greu decât toate deciziile comisiilor și articolele de regulament. Iar la alegeri ar avea un vot asigurat. Numai că s-ar deschide un nou precedent periculos. Echipele pot acumula neprezentări și neprogramări cu nemiluita, după care vor invoca „exemplul Corbii Mari”, adică un circ și mai mare.

Foto Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here