Gheorghe Tzitzeclis pune degetul pe rană! „Nu mai avem modele, cei mici nu citesc despre sport”

856

Atunci când vine vorba despre personalitățile din sportul dâmbovițean, numele lui Gheorghe Tzitzeclis nu poate fi ignorat. Fost director al Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, acesta obține rezultate importante la înot, fiind implicat la bazinele de la Târgoviște și Titu, acolo unde își petrece majoritatea timpului. Georgică Tzitzeclis își face treaba foarte bine, dar rămâne în continuare modest, chiar dacă reușește să crească oameni atât din punct de vedere sportiv, cât și social. Invitat la emisiunea Sport Show, pe Columna TV, Tzitzeclis a vorbit despre bogata lui carieră, dar și despre cât de greu este să faci performanță în sport. În plus, acesta a dezvăluit care sunt dorințele sale legate de sportul dâmbovițean. „Merg la Titu de trei ori pe săptămână, apoi la antrenamente la bazin cu CSM Târgoviște, cu cei de la Palatul Copiilor. În anul care a trecut, din punct de vedere profesional, am scos niște rezultate bune, dar sentimental a fost un an greu, au dispărut din viața mea mulți prieteni buni. Mă trezesc la 5.30, am mai multe angajamente acum, încerc să aduc o pensie mai consistentă. Merg cu microbuzul până la bazinul din Titu, apoi tot cu microbuzul vin și la bazinele din Târgoviște. Dacă nu aș mai avea răbdare și motivație, aș renunța, dar încă le am, chiar dacă mi-a fost foarte greu de la început”.

Dacă nu suferi, nu poți face performanță”

„Cei mai tineri au văzut că e grea performanța la înot. E foarte greu, pentru că lucrezi cu cei mici, iar mulți capotează. Nu mai avem modele, cei mici nu mai știu cine sunt campioni, nu știu de Olimpiadă, nu citesc despre sport. Dacă nu ai model în viață, e din ce în ce mai greu. Și eu aveam modele, la rândul lor, foștii mei elevi aveau modele. Mi se păreau cei de atunci mult mai maturi, mai realiști, chiar dacă nu erau atâtea metode de informare. Dacă ei nu se informează și nu primesc o educație sportivă din partea profesorilor, e greu. Dacă nu suferi puțin, nu poți face înot de performanță. Prima condiție pentru a face performanță este să fii sănătos”.

Îmi doresc să fiu sănătos”

„Aș vrea să văd un campion național la înot, să fie dâmbovițean. Să stea echipa de fotbal în prima ligă, să avem mai multe echipe de Divizia C, să avem alt campionat la Divizia D, pentru că cel de acum nu e campionat. Aș vrea ca echipa de bashet feminin să conteze din nou, iar cea de volei să câștige titlul. Aș vrea să avem și un campion național la atletism. Pentru mine îmi doresc să fiu sănătos, să am timp de nepoții mei, să pot lucra în grădină, iar cei din familie să fie sănătoși”.

* Articol preluat din cotidianul JURNAL DE DÂMBOVIȚA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here