Gabi Paraschiv resimte lipsa suporterilor! „E cel mai mare minus al nostru”

503

Flacăra Moreni a avut o primă parte de sezon destul de bună, clasându-se după zece meciuri disputate pe locul 4 în ierarhia Seriei C6, cu 16 puncte. Deși a ocupat prima poziție a clasamentului, echipa lui Gabi Paraschiv nu a putut menține ritmul pe finalul turului și acum se află la 4 puncte în spatele celor de la Vedița Colonești, formație care ocupă locul secund, ultimul care duce la primul baraj pentru promovarea în liga secundă. Echipa morenară a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru partea secundă a sezonului, iar în mai puțin de două săptămâni urmează să dispute primul meci oficial din anul 2021, pe teren propriu, în compania celor de la Unirea Bascov, formație pe care Flacăra a învins-o în tur cu scorul de 3-2.

Băieții se pregătesc foarte bine”

Gabi Paraschiv este mulțumit de modul în care s-a pregătit echipa lui în această pauză competițională și anunță că la Moreni se încearcă un mix între tinerețe și experiență. „Pregătirea decurge așa cum am planificat-o, băieții se pregătesc foarte bine, iar atmosfera din cadrul echipei este una foarte bună, chiar dacă am întâmpinat ceva probleme, pe care o să le dezvoltăm cu altă ocazie. Mulțumim lui Dumnezeu că nu au apărut probleme de sănătate în rândul jucătorilor, au fost câteva minore doar. Sper ca și pe parcursul campionatului băieții să fie sănătoși. Ne vom baza foarte mult pe tineri. Sper să reușim să facem un mix interesant între tinerețe și experiență, să combinăm dorința de afirmare cu valoarea. Vom acorda o și mai mare atenție sectorului de copii și juniori, avem mare nevoie de reluarea competiției la acest nivel”, a transmis antrenorul formației morenare.

Fiecare echipă are șansa ei”

Fostul campion național a vorbit și despre lupta la promovare și își dorește ca echipa lui să înceapă seria meciurilor oficiale cu o victorie. „E clar că ne dorim să începem partea secundă a sezonului cu o victorie. Ca de fiecare dată, sper să câștigăm, să dăm totul la ora jocului, pentru a face acest lucru. Facem parte din cea mai interesantă serie și fiecare echipă are șansa ei. Cei care vor gestiona cel mai bine primele cinci etape cred că vor avea câștig de cauză. Am avut stabilitate financiară până acum și sper să o avem și de acum înainte, iar asta se datorează domnului primar și Consiliului Local. Aș vrea să reușim și în privința unui proiect legat de baza sportivă. Cel mai mare minus al nostru în momentul de față este lipsa suporterilor de pe stadion, este greu să crești ca echipă fără sprijinul și freamătul tribunei. Sper din tot sufletul să-i revăd cât mai repede alături de noi. Ne e dor de ei”.

* Articol preluat din cotidianul Jurnal de Dâmbovița

Foto Facebook: Flacăra Moreni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here