Furtună îi răspunde lui Ghergu! „Aduce ode șefilor, pentru a-și ascunde incompetența managerială”

1830

Conducerea clubului Chindia Târgoviște, formată din președintele Marcel Ghergu și directorul sportiv Ciprian Iugulescu, a organizat în ajunul Crăciunului o interesantă conferință de presă, întinsă pe durata unei ore și jumătate. Au fost atinse multe subiecte importante, inclusiv cel al unei dispute politice care s-a stârnit în jurul echipei. „Aud tot felul de zvonuri vizavi de schimbările politice care se întâmplă în jurul nostru, tot felul de promisiuni, din partea unora sau altora, tot felul de infiltrații, prin care se încearcă o destabilizare a jucătorilor și atunci apar și anumite sincope. N-aș vrea să pronunț nume, mă interesează doar să opresc aceste jocuri periculoase. Este vorba de alt partid, care încearcă tot felul de acțiuni, inclusiv o manifestare politică în timpul jocului. Ne-am bucurat că la un moment dat, anumite partide au organizat tot felul de deplasări ale suporterilor, le-au susținut, dar de aici până la a te manifesta politică pe o arenă, e cale lungă”, a transmis președintele Chindiei. În ultimele zile, am fost contactați de mai multe persoane care s-au simțit lezate de mesajul lui Marcel Ghergu și care au solicitat să le fie publicate, la rându-le, opiniile. Iar pe acest subiect a replicat Cătălin Furtună, vicepreședintele din acte al clubului Chindia și membru PNL. Noi ne vom păstra echilibrați și vom oferi fiecărei părți dreptul a expune poziții, în limitele decenței.

„Să-și asume că face parte din PSD și că participă la acțiuni cu caracter politic”

„Ghergu a simțit că bate vânt de schimbare și a organizat conferința de presă, pentru a flata, a linguși și a aduce ode șefilor, dar și pentru a-și ascunde incompetența managerială și dezastrul care este la Chindia. Dacă ați observat, a inventat tot felul de scenarii, din care a încercat numai el să iasă albit, aruncând vina pe antrenori, pe jucători, pe jurnaliști, pe arbitri și, mai nou, pe oamenii politici. Aș vrea ca președintele Chindiei să spune public, cine sunt persoanele din alte partide, care au încercat destabilizarea cu promisiuni de măriri de salarii jucătorilor și alte favoruri? Să spună cine sunt aceste persoane și din ce partid fac parte! Să-și asume că face parte din PSD și că participă activ la acțiuni cu caracter politic. Eu l-am văzut și la conferința de presă susținută de primar la stadion. Noi, membrii PNL, alături de o parte dintre susținătorii Chindiei, ne asumăm acțiunea pe care am organizat-o la stadionul din Ploiești, la un meci al echipei, când am purtat tricouri, inscripționate cu mesajul VREM STADION NOU! Nu am încălcat legea, dovadă că jandarmii nu au intervenit cu sancțiuni la adresa noastră. Singurul care s-a implicat brutal, adresându-ne cuvinte jignitoare, a fost un anume Dragoș Clipea, care am înțeles că este colaborator al clubului, dar și cuscrul lui Ghergu”

„Marcel și-a luat primă dublă și la victorii, nu doar de promovare”

„Cât despre primele de promovare, le-au luat în totalitate președintele Ghergu, Ciprian Iugulescu și doi-trei jucători, ceilalți și-au primit doar parțial bonusurile sau deloc. Mai mult, Marcel și-a luat primă dublă și la victorii. Vi se pare corect? Și da, și-a achiziționat o mașină de lux, Audi A5. Dacă cei din conducerea clubului își doresc cu adevărat salvarea echipei de la retrogradare, îi sfătuiesc să numească pentru această funcție o persoană competentă”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here