Am selectat una dintre sesizările primite după meciurile de duminică, din ligile județene. Un fotbalist de la Flacăra Valea Mare, liderul din Promoție Sud, a reclamat că i-a dispărut o sumă de bani, 300 lei, în timpul meciului jucat la Avântul Produlești. Asta, în condițiile în care ușa vestiarului a fost încuiată de oaspeți, care au găsit-o la fel. Curios e că și alte persoane aveau bani asupra lor, însă numai una a reclamat un furt. Sursele noastre susțin că și de la gazde a dispărut ceva, sticle cu bere. Am încercat să aflăm o reacție din partea observatorului Dode Bălășoiu sau a primarului de la Produlești, George Georgescu, însă fără succes.