Fotbalul nu moare la Aninoasa! Primarul Maricescu: „Vom înscrie o echipă la nivel județean!”

1129

Aninoasa nu a mai putut susține echipa de nivelul Ligii a 3-a, astfel că aceasta s-a transferat către Pucioasa, oraș care în următorul sezon urmează să găzduiască meciuri din eșalonul de bronz al fotbalului românesc. Divizionara C și-a schimbat denumirea în FC Pucioasa, a operat modificări și la nivelul acționariatului, dar a rămas sub conducerea tehnică a lui Cristi Bălașa și managerială a lui Cristi Mitrea. Cu toate acestea, fotbalul nu va muri la Aninoasa, unde va activa o echipă la nivel județean. „Regret această mutare, dar mă și bucur că s-a găsit susținere în altă parte. Noi nu mai puteam finanța o echipă de Liga a 3-a, pentru că în comună sunt probleme mai importante decât fotbalul. Vom înscrie o echipă la nivel județean, ne pregătim în acest sens, nu abandonăm fotbalul. Grupele de juniori din Aninoasa vor rămâne aici, dar vor juca pentru echipa din Pucioasa. Ei vor să închirieze și baza sportivă pentru a se pregăti aici, dar să vedem condițiile, pentru că trebuie  să plătească chirie”, a transmis Constantin Maricescu, primarul comunei Aninoasa. Pe stadionul din localitatea de lângă Târgoviște vor juca din sezonul viitor juniorii republicani ai Chindiei și se va pregăti cea de seniori. Nu ar fi exclus să vedem aici și meciuri de Liga a 4-a, dacă se va găsi o formulă de colaborare cu Unirea Ungureni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here