Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița este în metastază, pe punctul să se autodistrugă. Cum oamenii decenți s-au detașat de președintele pensionar Tudor Emil, i-au mai rămas alături câțiva indivizi la fel de „zburdalnici”, iuți de mână și de picior, dar cam înceți în exprimare. Interviurile cu cei care judecă, luate după ședințe, tind să bată în rating celebrul serial „Las Fierbinți”. „Actorii” de la AJF sunt cu mult mai simpatici, iar „fâșnețul” Gigi Iordache a rupt cu prestația sa rețelele de socializare.
Alba-neagra la Apel
Distracția continuă la AJF Dâmbovița, iar vineri spre prânz se toarnă un nou episod comic. Se rejudecă un caz controversat (PCM Ungureni – Flacăra Valea Mare), de fapt, nu se rejudecă. Nici membrii Comisiei de Apel nu știu prea bine ce trebuie să facă. „Domne, am dat o decizie joia trecută și cu asta basta. Pentru mine treaba e încheiată, nu se mai rejudecă nimic. Să meargă la federație cei de la Valea Mare, dacă mai sunt în termen”, a transmis sec președintele George Bratu. „Cazul se rejudecă, dar nu știu la ce oră, întrebați-l pe Nistor”, a avut o altă poziție secretarul Apelului, Nelu Năsăudeanu. Ar mai fi și un membru, Alexandru Istrate, dar i-a transmis unui coleg că nu știe nimic de vreo rejudecare.
Oficialii echipelor sunt exasperați
Dacă cei de la Comisia de Apel nu prea știu ce au de făcut, e clar că și reprezentanții echipelor sunt bulversați. „Am depus un memoriu, pentru că am găsit un articol în regulament și m-au chemat vineri la ora 10.00, la rejudecare. Apoi cică la 11.00 e ședința, însă eu vin de la 10.00, să fiu sigur că particip. Dacă decizia nu e în favoarea noastră, voi merge direct la federație, la fel ca cei de la Crețu, pentru că e ultima zi în care mai pot să contest acolo”, s-a exprimat Dan Dobrică, oficial al echipei din Valea Mare. „Pe noi nu ne-a anunțat nimeni de nicio rejudecare. În decizie scrie că singura cale de atac e FRF. Ei fac Apel la Apel? Te doare capul. E neregulamentar, e mascaradă. Mă voi adresa federației”, a ripostat Adrian Iorga, de la PCM Ungureni.