Flacăra, stinsă pe Patrana! Cristi Bălașa l-a surclasat pe Gabi Paraschiv

903

Duelul dâmbovițean din Liga a 3-a s-a încheiat cu victoria categorică a echipei din Pucioasa, iar Cristi Bălașa a reușit să-l învingă pe Gabi Paraschiv pentru prima dată de când aceștia se duelează din postura de antrenori. După acest meci, Flacăra rămâne pe locul 15, în timp ce formația din Pucioasa se menține la mijlocul clasamentului. Etapa următoare, morenarii joacă acasă împotriva celor de la Atletic Bradu, în timp ce echipa lui Bălașa se deplasează la Astra 2.

Început perfect pentru Pucioasa

Meciul a început de la 1-0, pentru că la prima fază periculoasă, echipa gazdă a reușit să deschidă scorul prin Florin Lețu, în urma unei mingi trimise în careu de Niculăescu (3). Flacăra a răspuns prin Drăgan, dar acesta a șutat slab din afara careului (7), în timp ce Roman a trimis peste poartă din interiorul careului (8). Lețu a ratat șansa să facă dubla, lovitura lui de cap fiind respinsă în corner (11), iar Calofir a trimis pe lângă poarta lui Chiran, dintr-o poziție bună (17). Roman a irosit șansa egalării, șutul său din afara careului fiind respins de sub bară de Curiman (19). Câteva minute mai târziu, portarul gazdelor a prins cu siguranță mingea trimisă de fotbalistul echipei morenare, din lovitură liberă (24). Dacă Flacăra nu a reușit să profite de ocaziile pe care le-a avut, Pucioasa nu a mai ratat, iar Țilică a majorat diferența cu o lovitură de cap (27). Roman putea să reducă din diferență, însă lovitura lui de cap a fost reținută de Curiman (28). Calofir a trimis cu capul, însă mingea a trecut peste poarta morenarilor (32). Acesta nu a mai ratat ținta și a marcat cu un șut frumos din afara careului (35), stabilind scorul la pauză.

Flacăra nu a avut puterea să revină

Morenarii au ieșit de la vestiare cu dorința de a salva ceva din meciul de la Pucioasa, dar nu au reușit să marcheze nici în partea secundă. Drăgan și-a încercat norocul din lovitura liberă, dar mingea trimisă de el a trecut peste poarta gazdelor (55). Alex Negrea a ratat șansa să reducă din diferența, a pătruns bine în careu, dar șutul lui a fost reținut de Curiman (63). Formația lui Cristi Bălașa a avut o singură ocazie serioasă în repriza a doua, șutul lui Nedelea fiind respins de Chiran în corner (66). Cosmin Dinu a trimis mult peste poartă (74), iar șutul lui Oprea nu a pus în mare pericol poarta oaspeților (84), acestea fiind ultimele ocazii ale partidei de sâmbătă.

Casetă tehnică

Stadion: Dumitru Tică Popescu. Spectatori: 500. Au marcat: Leţu (3), Ţilică (27), Calofir (35). Cartonașe galbene: Nedelea(29), Calofir (66)/ Cernea (61). Cartonaș roșu: Matei (81). Au arbitrat: Bogdan Neculcea – Ionuț Neacșu și Marius Bărbulescu (toți București). Observatori FRF: Petrică Burcea (Giurgiu),  Viorel Nicolescu (Videle).

Pucioasa: Curiman – Călin, Blas, Niță, Diță – Lungeanu, Calofir (89 Leotescu), Nedelea (85 Codroiu) – Iamandache (74 Călinescu), Lețu, Niculăescu (9 Țilică). Antrenor: Cristi Bălașa.

Flacăra: Chiran – Costache (83 Oprea), Matei, Oaie, Negrea – Zidăroiu (60 Cernea), Dinu, Vîrtej, Rosciugă (49 Oprescu) – Drăgan, Roman (83 Ilie). Antrenor: Gabi Paraschiv.

* Articol preluat din cotidianul Jurnal de Dâmbovița

Sursa foto: Facebook AS FC Pucioasa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here