Flacăra obține o victorie crucială! Urmează un meci cât un campionat, la Păulești

284

În etapa cu numărul 9 din play-out-ul acestei ediții de Liga a 3-a, Flacăra Moreni a întâlnit Petrolul 2 Ploiești. Echipa pregătită de Gabi Paraschiv avea nevoie de victorie, pentru a spera în continuare la evitarea retrogradării. Flacăra a arătat bine în ultimul meci de pe teren propriu din acest sezon și a obținut o victorie crucială. În ultima etapă, morenarii vor juca pe terenul formației prahovene CS Păulești. Flacăra are nevoie de victorie, pentru a fi sigură de evitarea retrogradării.

Deschidere rapidă de scor

Flacăra a început meciul în atac, însă șutul lui Cernea, din marginea careului, a fost respins în corner de Jercălău (2). La poarta cealaltă, Buturugă a șutat peste, din lovitură liberă (7), iar șutul lui Dudu a fost apărat de Budoiu (14). Niculăescu a luat o acțiune pe cont propriu, a fost faultat în careu de Alexandru, iar Cernea a marcat fără emoții (16). Flacăra a continuat să atace, însă Pătulea a fost blocat de portarul oaspeților (19). Petrolul 2 a preluat controlul meciului, dar Bucur a șutat peste (23), Chiriță nu a prins cadrul porții dintr-o poziție excelentă (29), iar Ioniță a executat modest o lovitură liberă care se anunța periculoasă (34). Morenarii au oferit replica prin Gheboș, însă șutul acestuia a fost deviat în corner (38), iar mai apoi, G. Negrea a trimis peste poartă, cu o lovitură de cap (39).

Vasile a stabilit scorul final

Echipa pregătită de Gabi Paraschiv a început excelent partea secundă și a marcat din nou. Niță a centrat perfect pentru Vasile, iar acesta a punctat pentru 2-0 (49). Pătulea și-a încercat din nou șutul, însă nu a prins cadrul porții (57). Până la finalul meciului, oaspeții au fost periculoși, prin Dumitrache (63) și Chiriță (85), însă amândoi au trimis peste poartă din poziții foarte bune. Pentru Flacăra ultima ocazie a avut-o Acasandrei, însă șutul acestuia nu a fost cadrat (83), iar scorul final a fost 2-0.

Caseta tehnică

Stadion: Flacăra. Spectatori: 150. Au marcat: Dragoș Cernea (16- penalty), Marius Vasile (49). Cartonașe galbene: Vasile (24) / Ioniță (40). Au arbitrat: Cristina Trandafir (București), Ionuț Toma (Buftea) și Nicoleta Suhan (București). Rezervă: Ionuț Ilie (București). Observator arbitri: Sabin Stroe (Piteși). Delegat joc: Andrei Bîrsan (București).
Flacăra: Budoiu – Niță, Acasandrei, Cernea, Oancea – G. Negrea, Pătulea (90+2 B. Negrea), Terec – Niculăescu (90 Angheluță), Vasile, Gheboș. Antrenor: Gabriel Paraschiv.
Petrolul 2: Jercălău – Dudu, Răducea, Cristea, Alexandru – Dumitrache, Ioniță (82 Drăghia), Buturugă (87 Petre) – Paraschiv (53 Dumitrescu), Chiriță (87 Rusu), Bucur (53 Stancovici). Antrenor: Marius Codescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here