Fanii Petrolului i-au cerut demisia lui Cornățeanu! „Dacă un punct împotriva Chindiei nu e mulțumitor, îmi cer scuze”

893

Petrolul și Chindia au remizat în ultima etapă a ligii secunde și s-au blocat reciproc, mărind distanța față de primul loc. Târgoviștenii ocupă locul 4 în acest moment, Petrolul este pe 5, ambele echipe fiind în cursa de urmărire a pozițiilor direct promovabile. Jocul de duminică nu a fost unul spectaculos, iar cele două echipe au părut în multe momente ale partidei că sunt mulțumite cu o remiză. Antrenorul formației ploieștene, Mugur Cornățeanu, a transmis că și-a dorit să nu piardă la Târgoviște și a recunoscut că a preferat să sacrifice latura spectaculoasă a jocului. Acesta a mai transmis că va pleca de pe bancă Petrolului, dacă cei din conducere îi vor cere acest lucru.

* „Am sacrificat din punct de vedere estetic jocul, am preferat să-mi securizez apărarea, pentru că acolo am avut probleme. Am preferat să pun doi mijlocași centrali defensivi, am schimbat sistemul de joc și am sacrificat spectacolul. Suporterii sunt nemulțumiți, îi înțeleg, îmi cer scuze, dar a fost strategia mea, am vrut să nu pierdem. Am blocat o contracandidată, pentru că la meciurile directe, dacă suntem la egalitate cu Chindia, eu sunt promovat. La Liga a 2-a nu se joacă un fotbal așa de estetic, Petrolul a fost pedepsită pe un joc plăcut. Alte echipe joacă mult la speculă și decid meciul, ce s-a întâmplat la meciul cu Metaloglobus”

* „Programul pe care îl avem e unul greu, până acum a alergat Chindia după noi, acum alergăm noi după ei. Contează lipsa lui Marinescu, e un jucător care echilibrează jocul pentru noi, pasează, știe să verticalizeze, știe când să țină de minge, este creierul nostru. Malakyan nu e la nivelul care trebuie, Kozoronis are fluctuații, Marinescu sper să fie sănătos și să nu mai fie suspendat. Am venit aici să câștigăm, a fost un joc de bătaie, n-a fost plăcut, câte echipe de Liga a 2-a au făcut spectacol? Am venit să blochez anumiți jucători, care pot face diferența la acest nivel, am încercat să jucăm și pe fază ofensivă, dar fără Marinescu nu suntem așa inventivi”

* „Dacă conducerea îmi cere să plec, o voi face, v-am spus, eu iubesc Petrolul Ploiești, respect acest club, dacă se cere, plec, nu mă țin de scaun. Dacă nu garantam promovarea, nu eram aici. Dacă m-am băgat în acest proiect, vreau să promovez. Știu unde am venit, avem suporteri pretențioși, azi i-am dezamăgit din punct de vedere al jocului, dar azi nu trebuia să pierdem. Dacă un punct împotriva Chindiei nu e mulțumitor, eu îmi cer scuze. Petrolul promovează, restul nu mă interesează”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here