Diletantismul se perpetuează în jocurile Chindiei și, îmbinat cu neputința, formează un amatorism… luciu, vizibil și din vârfului Turnului Chindiei. O nouă înfrângere pe teren propriu, cu Ceahlăul Piatra Neamț 0-1 (Carl Davordzie – 17), a scufundat echipa lui Marian Vătavu, și el la fel de diletantist, în subsolul clasamentului, locul 18. Practic, cine are nevoie de puncte (și, cine nu are?), le poate obține jucând cu Chindia. Este un adevăr dureros, dar foarte veridic în acest moment. Cei aproximativ 300 de suporteri, care au mai rămas lângă echipă, erau atât de tăcuți, după golul nemțenilor, încât puteau asculta comentariul lui Ilie Dobre.
Același joc confuz
Primele ocazii au aparținut nemțenilor, care au jucat pentru… obiectivul antrenorului Veronese Marco, adică promovarea. Au ratat în minutul 10 (Crețu), dar au marcat 7 minute mai târziu. În minutele 32, 34 și 38, Chindia a ratat egalarea prin Florea, Pesic și Sabău. Finalul primei reprize aparține oaspeților, care înțeleg că cea mai bună apărare este atacul, și mai ratează două ocazii de 2-0, prin Davordzie și Geani Crețu. Același joc confuz al Chindiei se repetă și în mitanul secund, chiar dacă ocaziile se înmulțesc la poarta lui Brănescu. Luciditatea suferă în momentele favorabile, care apar și de două ori în același minut. Intrarea lui Atanase (64) a înviorat ofensiva, dar s-a ratat ca în curtea școlii. chiar și din careul mic. Au făcut-o Florea, Atanase și Grubac (intrat și el), în minutele 64, 65, 69 (de două ori) și 88. Nemțenii nu au mai contat în atac, dar s-au apărat aglomerat, iar Asibey și Wiktorski dominau înălțimile careului lor. Acesta a fost, pe scurt, filmul unei noi înfrângeri a Chindiei, pe „Eugen Popescu”.
O propunere plauzibilă, Bălașa antrenor!
L-am văzut foarte afectat pe Cristi Bălașa, team managerul echipei, atât pentru înfrângere, cât și pentru faptul că Marian Vătavu nici măcar nu și-a trimis elevii să salute galeria, la sfârșitul meciului. Iar eu vin cu o întrebare: Nu cumva ar fi timpul ca fostul jucător al „Micului Ajax” și FC Argeș să fie numit antrenor principal al Chindiei? Până acum, am susținut că ar fi nepotrivită o schimbare a antrenorului. Dar, pentru că prăbușirea echipei continuă și semnele de reabilitare nu apar, pentru continuarea proiectului „dâmbovițeni pentru Dâmbovița” ar trebui făcută această schimbare, mai ales că ea nu modifică drumul început. Dimpotrivă, îl poate continua cu succes. Dacă nu mai există nicio șansă pentru accederea în play-off, regretul acesta este pe cale să devină mult mai accentuat, chiar periculos. Punctele din campionatul regular sunt hotărâtoare în grupa play-out. În sezonul trecut, codașele din prima parte a sezonului au fost aceleași care au retrogradat, ele nemaiputând să se salveze în grupele A și B, luând drumul Ligii a 3-a. Ținând cont de faptul că în acest sezon vor retrograda cinci echipe, putem considera, cu îngrijorare, că echipa târgovișteană a intrat deja într-o criză profundă. Cu doar 6 puncte, în 7 etape, indiferent cât de optimiști am fi (încă!), negura retrogradării începe să se așterne pe cerul Chindiei. Ceva trebuie făcut, și chiar acum. Propunerea pe care am făcut-o cred că este una plauzibilă.
VASILE NEAGU