„Diaz a avut un ghinion teribil”! Care este situația argentinianului de la Chindia

1724

Aventura lui Tomas Diaz a început bine la Chindia. Fotbalistul venit de la Sepsi Sfântu Gheorghe a avut evoluții apreciate în primele jocuri pentru formația târgovișteană, însă la meciul cu AFC Hermannstadt, din etapa cu numărul 4, acesta a suferit o ruptură. Accidentarea l-a chinuit mult timp pe fotbalistul argentinian, care a mai jucat doar 10 minute în partida cu UTA Arad. În total, jucătorul în vârstă de 23 de ani a evoluat doar 263 de minute pentru Chindia în turul acestui sezon, însă acesta s-a bucurat de aprecierea fanilor, care așteaptă să-l vadă din nou în teren la meciurile oficiale. Formația târgovișteană a disputat două meciuri amicale la începutul acestei săptămâni cu Universitatea Craiova, iar Diaz s-a regăsit în primul 11 trimis de Emil Săndoi pe teren în înfrângerea cu 0-3 în fața oltenilor.

Săndoi speră ca jucătorul să nu mai aibă probleme

Antrenorul Chindiei a lămurit problema lui Diaz și speră ca în retur să se poată baza pe argentinian. „Diaz a avut un ghinion teribil, a făcut o ruptură la meciul de acasă cu Sibiul, după ce intrase foarte bine cu Dinamo. El și cu Iași a intrat bine. Poate să joace în bandă, are calitate. A făcut acea ruptură la meciul cu Hermannstadt, a stat o lună și ceva, noi am întârziat reintroducerea lui în antrenamente normale și în joc oficial, pentru că n-am putut să facem prea multe meciuri amicale. A recidivat și, până la finalul turului, nu am putut să-l folosim. Doar la Arad a mai intrat puțin și a resimțit dureri. Sper să își revină, am avut discuții cu el. I-am spus că am avut colegi care făceau întinderi sau rupturi frecvent, poate să fie un deficit de ceva anume în organism, să facă niște analize complete. L-am trimis și la tot felul de medici pe care îi cunoaștem, rămâne de văzut”, a transmis Săndoi.

Meciurile cu Iași și Clinceni se joacă la Buftea

Conducătorii Chindiei au fost anunțați zilele trecute că nu mai pot susține meciurile din organizare proprie la Giurgiu, pe stadionul „Marin Anastasovici”, unde joacă o altă prim-divizionară, Astra. În aceste condiții, echipa lui Emil Săndoi va susține partida cu Politehnica Iași de miercuri, 13 ianuarie, din prima etapă a returului, la Centrul Național de Fotbal Buftea, unde a disputat și cele două jocuri amicale cu Universitatea Craiova (0-3 și 1-1). Foarte probabil, și meciul cu Academica Clinceni, din 23 ianuarie, se va juca tot aici. Se poartă discuții pentru o nouă locație, unde Chindia să evolueze mai multe partide din organizare proprie, dacă se poate, până la finalul sezonului. Altfel, s-a renunțat la jucătorul Sterie, adus în probe. Cât despre Cristi Cherchez, este așteptat să revină din Statele Unite ale Americii, acolo unde locuiește mama sa.

Foto: Universitatea Craiova

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here