Vă propunem un nou articol interesant preluat din cotidianul Jurnal de Dâmbovița, sub semnătura domnului Vasile Neagu. Care a realizat un prim circuit al stadioanelor din județele Dâmbovița și Argeș, iar concluziile au fost prezentate în oglindă. Cel puțin la nivelul infrastructurii, vecinii noștri sunt mai evoluați, după cum a remarcat respectabilul nostru coleg. În Dâmbovița, încă mai sunt stadioanele fără garduri chiar și la Liga a 4-a, după cum am remarcat într-o deplasare la Perșinari. Fotbalul județean suferă puternic la nivelul bazelor sportive, asta și pentru că AJF Dâmbovița a permis să se organizeze meciuri pe râpe, miriști sau zăvoaie. Chiar și în saivanul cu oi ar oferi omologare Tudor Emil și slugile sale, numai să se încaseze taxe la bugetul dolofan, dar lipsit de transparență, al asociației pe care o conduce de când ieșeau minerii în stradă.
VASILE NEAGU
O zi încheiată am străbătut de-a lungul judeţele Dâmboviţa şi Argeş, pentru a vedea cu ochii mei diferenţa dintre stadioanele care găzduiesc meciuri din câmpie. Mai precis, am făcut un turneu pe văile Dâmboviţei şi Argeşului. De la Voineşti, până la Conţeşti, nu am ratat nimic, pentru ca apoi să părăsim râul care-i dă numele judeţului nostru şi, trecând prin Titu şi Găeşti, să rulăm pe lunga vale a Argeşului, până la Arefu şi Oeşti, dincolo de Corbeni, sub colosalul perete ale barajului de la Vidraru. Întoarcerea spre casă ne-a purtat pe alte meleaguri pitoreşti, precum Valea Iaşului, Domneşti, Berevoeşti, Câmpulung şi Cetăţeni, deci o revenire pe Dâmboviţa. Şi dacă nu am cuprins tot ce înseamnă istorie demnă de văzut, asta s-a datorat unor aglomeraţii imense întâlnite la Curtea de Argeş (unde era un praznic dedicat Regelui Mihai), Vidraru şi, mai ales, la Cetatea Poenari. Totuşi, nu ne-a scăpat aceste obiective, ci altele, precum muzeul de la Goleşti sau schiturile de la Nămăeşti şi Cetăţeni. Cum scopul rutei noastre era să vedem cât mai multe stadioane, spre ele ne-am orientat mai mult. Despre cele din Dâmboviţa ştim cu toţii cam unde se încadrează cuvântul stadion şi unde nu.
E dezastru la Gemenea, Pietrari și Runcu!
Să pornim la drum… La Voineşti e bine, în ciuda faptului că această comună – atât de recunoscută pentru merele sale – nu încearcă şi realizarea unui soi de… frumosul fotbal de Voineşti! Tinere talente există, chiar le-am văzut la lucru. Viişoara (altădată o pepinieră pentru… Târgovişte), Picior de Munte şi Dragodana sunt departe de o… menţiune! O bilă albă merită stadioanele de la Conţeşti, Răcari, Titu şi Găeşti. Aceasta pentru… încurajare (!), fiindcă şi pe acolo mai este mult de lucru. E dezastru la Gemenea, Pietrari (un teren pentru minifotbal…) şi Runcu, unde am fost cu altă ocazie. Rămânem pe traseul amintit (dar vă promitem că vom „survola” şi Valea Ialomiţei) şi, după ce rămânem, oarecum, mulţumiţi de ceea ce vedem la Valea Mare, pe Potopu, intrăm în judeţul Argeş…
Stadioane încântătoare în Argeș!
… Găsim trei stadioane de Liga a 4-a, a 5-a şi a 6-a destul de bine îngrijite, la Răteşti, Coteasca şi Recea. Ne sar în ochi spiritul gospodăresc şi dimensiunile regulamentare ale suprafeţelor de joc. Apar şi mini-tribune, grupuri sanitare decente şi indicatoare, care te îndrumă (şi te îndeamnă) să le vizitezi. Despre zona Piteştiului (Mărăcineni, Bascov şi Zăvoi) numai cuvinte de laudă. Ţâşnitori cu apă, oameni care tundeau gazonul şi… antrenamente la ceas de ultimă etapă, cu jucători ,,costumați” în echipamente de invidiat. Băiculeşti – o nouă surpriză!, apoi stadionul din Curtea de Argeş. Seamănă cu cel de la Râşnov – acolo unde îşi căleşte Hagi echipa – şi parcă este mai frumos decât pe vremea când echipa acestei localităţi istorice evolua în primul eşalon fotbalistic al ţării. Poate şi din cauza peisajului feeric (dar noi, oare, nu avem asemenea peisaje?), zona de sub munţii Făgăraşului le oferă stadioane încântătoare. Ungureni, Albeştii de Argeş, Oeşti (teren cu tribună şi gazon de… mătase naturală), Corbeni şi Arefu.
Fotbal pentru odihna unor păsări hârbare!
La întoarcere, privim la Valea Iaşului, Domneşti, Berevoeşti şi Schitu Goleşti, stadioane demne (unele cu nocturnă!) pentru sportul-rege – din mediul rural – atribuite secoului XXI!! La Câmpulung-Muscel surpriza nu mai e… surpriză: ambele terenuri de joc (din acelaşi complex sportiv) sunt frumoase ca nişte fete mari scoase la horă! Regretăm un singur lucru, şi anume lipsa acestui oraş de pe harta fotbalistică a Ligii a 2-a! Pe ultimii kilometri, spre intrarea în judeţul Dâmboviţa, punem ochii şi pe „arenele” din Stoeneşti şi Cetăţeni, aceasta din urmă aflată pe malul Dâmboviţei într-un crâng demn de scris poveşti! Apoi, cu inima încărcată de bucuria vederii unor asemenea „peisaje fotbalistice”, am coborât spre Malu cu Flori. Nume celebru de localitate, dar necunoscut în lumea balonului rotund! Mai jos, la Gemenea, m-am întrebat dacă cele două porţi din imediata apropiere a DN 72A, sunt făcute pentru fotbal sau pentru odihna unor păsări hârbare!
