Daniel Bălașa vorbește pentru Young Boys! „Vom încerca să ne ridicăm la nivelul evenimentului Supercupei”

1705

Ediția inaugurală a Supercupei Dâmbovița la minifotbal propune o întrecere pasionantă în trei, Young Boys, Tiv All Star și Kablutronik. Se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, urmând să câștige echipa care va acumula cel mai bun punctaj. Meciurile sunt programate pentru duminică, ora 19.00, la Baza Sportivă Hooligans, iar interesul este unul mare, ținând cont că miza o reprezintă un trofeu, primul din istoria Superligii Dâmbovița.

Antrenor-jucător Radu Burciu, căpitanul echipei naționale

Vom începe prezentările echipelor participante cu Young Boys Târgoviște, câștigătoarea Superligii din ultimii doi ani, echipă de Top 10 la nivel național, ocupând locul 9 la Turneul Final. Campioana din Dâmbovița și-a numit un nou antrenor, pe Radu Burciu, unul dintre cei mai buni jucători din istoria minifotbalului din România, căpitanul echipei naționale, de șase ori campioană europeană. Din lotul Young Boys mai fac parte Daniel Bălașa, Dragoș Tudorache, Marius Penescu, Sorin Pahonțu, Alberto Rosciugă, Toma Bobeică, Constantin Chivulescu, Adrian Nedelea, Cătălin Șerban, Gabriel Vasiloiu, Andrei Grancea, George Rusu, Alin Miloiu, Dragoș Pătru și Marinică Ionică.

„Vrem să le oferim spectatorilor meciuri frumoase”

„Triunghiularul din Supercupa de minifotbal dâmbovițeană va fi unul destul de puternic. Sunt implicate echipe foarte bune, omogene și oricare dintre ele este capabilă să câștige trofeul. Obiectivul nostru pentru Supercupă este câștigarea fiecărui meci și să punem în practică ce ne cere Mister la antrenamente. Avem un lot numeros, mult mai bun decât în anii precedenți, însă nu ne vom subestima niciodată adversarii. Am încredere totală în băieți, pentru că vor să înceapă sezonul cu dreptul, iar adjudecarea Supercupei ar oferi un moral bun. Vom încerca să ne ridicăm la nivelul evenimentului și vrem să le oferim spectatorilor meciuri frumoase, pline de spectacol, dar și de fair-play. Cel mai bun să câștige” – Daniel Bălașa, finanțator-jucător Young Boys Târgoviște

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here