Dacă voi nu mă vreți, merg la Buzău! Honciu a găsit ușa închisă la Chindia

1258

S-au făcut multe discuții în privința revenirilor la Chindia Târgoviște, club a cărui ușă a fost deschisă pentru Andrei Pițian, Denis Dumitrașcu, Daniel Popa sau Cătălin Căbuz, nu și pentru Georgian Honciu sau Denis Ispas. Adevărat, ultimii doi au părăsit gruparea târgovișteană într-un moment neplăcut, alegând în timpul competiției o rivală în lupta pentru promovarea în Liga 1, mă refer la Dunărea Călărași. A durut atunci, pentru că vorbim despre doi fotbaliști locali, unul de la Ungureni (Dragomirești), iar celălalt de la Șuța Seacă (Raciu). Fotbaliști importanți pentru Chindia în acel moment, titulari de drept, Honciu chiar căpitan. Cu siguranță, nu ar fi trebuit lăsați să ajungă în situația de a semna cu alte grupări, ca jucători liberi de contract, care nu s-au făcut însă de râs pe unde au trecut. Au bifat promovări, evoluții sau goluri în Liga 1, au mai fost și rezerve, dar s-au prezentat decent. Poate că mai erau utili Chindiei, poate, subiectul rămâne unul delicat, cu păreri pro și contra. Un subiect închis în opinia președintelui Marcel Ghergu, care nu uită și nu iartă „trădarea” din ianuarie 2018. George și-a exprimat dorința de a reveni acasă, însă a înțeles că aici nu mai este loc pentru el, cu actualul executiv, și a semnat cu Gloria Buzău. Prelungind tema, jucători reveniți la Chindia, precum Popa și Căbuz, s-au readaptat rapid și au ajutat echipa la nivelul primei ligi. Cu Pițian a fost diferit, randamentul său după momentul FC Argeș a fost unul modest, presărat cu greșeli foarte mari, ce puteau trimite formația târgovișteană în eșalonul secund. Nici Dumitrașcu nu a avut prestații deosebite la Pitești, să sperăm că va arăta bine în tricoul Chindiei. Băiatul ăsta chiar a trăit intens la Târgoviște, unde a lăsat o impresie plăcută, și e bine revenit. Până la urmă, fiecare își face strategia cum dorește, poate că sunt și alte lucruri la mijloc, mai puțin cunoscute, însă e clar că lotul roș-albaștrilor trebuie întărit. A spus-o răspicat și antrenorul Adrian Mihalcea, conștient că nu-i va fi deloc ușor la Liga 1. Eu sunt convins că vor mai veni jucători, e mare nevoie de atacanți, însă fanii au devenit parcă mai exigenți și mai nerăbdători. Puși în gardă de parcursul foarte modest din play-out, dar și de barajul plin de dramatism cu Concordia Chiajna, de la finalul sezonului trecut, suporterii și-au cam pierdut încrederea în anumite persoane. Mulți îl regretă și acum pe Emil Săndoi, alții se așteptau la o variantă mai cunoscută de antrenor, cert e că presiunea este uriașă încă din primele etape. Să sperăm că alegerile au fost inspirate, că debutul va fi unul bun și că echipa va reveni cât mai repede acasă. Chindia activează în Liga 1, pentru al patrulea sezon consecutiv, până la urmă, cel mai important aspect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here