Cupa Satelor, o competiție care câștigă în popularitate! Se acceptă înscrieri până pe 15 octombrie

405

Privită multă vreme drept o competiție derizorie, Cupa Satelor la fotbal începe să câștige în popularitate atât în plan județean, cât și la nivel național. Cum pentru a intra în competiție, un județ trebuie să aibă minimum opt echipe participante, multe au abandonat din start, ținând cont și de lipsa de interes a școlilor sau administrațiilor locale din mediul rural. Nici în Dâmbovița nu a fost ușor la ultima ediție (2021-2022), când s-au făcut eforturi pentru a avea opt comune participante, numindu-le aici pe Bărbulețu, Braniștea, Bucșani, Dragodana, Hulubești, Lucieni, Petrești și Voinești. S-a impus echipa din Bucșani, care a depășit în finala mare pe Hulubești. Finala mică a fost câștigată de Dragodana, victorioasă în duelul cu Voinești. Comuna Bucșani s-a impus apoi în faza regională, unde a depășit adversari din Prahova (Bucov) și Vârtoapele (Teleorman), calificându-se la etapa națională, unde a terminat pe un onorant loc 5.

                                              Înscrieri record la Dâmbovița!

Succesul ediției trecute, plus expunerea mediatică importantă realizată la nivel local și național, a făcut ca la ediția din acest an să-și anunțe participarea 10 comune dâmbovițene, până în acest moment (Băleni, Bărbulețu, Braniștea, Bucșani, Cândești, Dragodana, Lucieni, Odobești, Petrești și Voinești), termenul limită de înscriere fiind 15 octombrie. Pot participa băieți născuți după 1 octombrie 2010, dar și fete născute după 1 octombrie 2008. O comună poate participa și cu mai multe echipe. Pe lângă viza de apt medical pentru efort, jucătorii vor trebui să prezinte în ziua meciului carnetul de elev vizat, la zi, cu poză sau legitimație de jucător (pentru cei legitimați). Dâmbovița a fost repartizată în Zona 4, alături de Prahova, Argeș și Teleorman.

Pentru mai multe informații, accesați următorul link: https://www.frf.ro/wp-content/uploads/2022/09/Regulament-Cupa-Satelor-2022-2023_final.pdf

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here