Cu Chindia în suflet, în minte și-n cuvinte! Hercules… în culori roș-albastre

571

Domnul Vasile Neagu are darul de a transforma momentele în evenimente și de a picura sensibilitate în tot ce întreprinde. Vibrează la tot ce-i frumos, dezvăluindu-și partea emoțională, însă nu lasă netaxat nimic din ce-i displace. Aici își intră în rolul de presă, însă, pe mine unul, mă atrage mai mult cel de suporter. Un suporter cum și-ar dori orice echipă, mândru, loial și mobilizator. Chindia i-a intrat în suflet, în minte și-n cuvinte domnului Vasile Neagu, ale cărui texte, publicate în cotidianul Jurnal de Dâmbovița, le parcurg pe nerăsuflate și le recitesc cu multă plăcere. Colegul senior are un condei fermecat.

„Deşi punctul forte al suporterilor Chindiei rămâne Complexul Turistic de Nataţie din Târgovişte – o minune rară în peisajul de agrement al întregii Muntenii – câte o excedentă, spre alte meleaguri, nu strică. Avem o ţară frumoasă şi este păcat să nu-i cunoaştem minunăţiile. Şi astfel, lapidar faţă de un gând vechi, am pornit spre Dunărea noastră fermecătoare, mai precis spre clisura ei de la Orşova. Ştiam că minunăţia dăruită de Dumnezeu, nouă, românilor, nu este… albastră! Şi nici nu avea cum să fie – mai ales la Cazane – când dealurile şi munţii se reflectă în apa ei… verde! Uluitoarele peisaje din România şi Serbia (care niciodată nu au fost supuse vreunui război… vecin!) pur şi simplu te „omoară”!

Voi uita multe amintiri ale vieţii, dar croaziera pe bătrânul Danube – de la Orşova la Dubova, cu încântătorul mal al comunei Eşelniţa, nu are cum să-mi iasă de pe retină! Şi, mai ales, uriaşul chip al lui Decebal – cel mai mare portret săpat în stâncă din Europa (al doilea din lume!), pe care, privindu-l, începi instantaneu să plângi. Am trecut la (doar) cinci metri de celebra Tabula Traiana, fiindcă normele europene nu ne-au permis să o atingem! Serbia nefiind ţară componentă a Uniunii Europene, deşi, alături de România, şi-a împărţit bucuriile, necazurile şi curentul electric produs la Porţile de Fier! Este singura ţară vecină – alături de Marea Neagră (!)* – care merită toate laudele latineşti!! Spre omenia noastră, în timpul inumanului război declanşat de americani, am încălcat embargoul – cu o dexteritate dacică (!) – şi le-am oferit sârbilor combustibil, hrană, medicamente şi… curaj! Serbia este o ţară sfântă!

Apoi, cu capetele întoarse spre vechiul fluviu, am pornit pe legendarul drum al romanilor, spre Băile Herculane. Hercules era… acasă şi ne-a permis o poză cu eşarfa Chindiei! (foto) Din sufletul său (de bronz) ne-a urat… succes deplin! I-am sărutat soclul şi am pornit spre Târgu Jiu. Şi Brâncuşi era acasă! În parcul operelor sale, îmbrăţişa o bătrână! La doi paşi, reabilitatul stadion al Pandurilor semăna cu un Ajax în miniatură. Din nefericire, deşi lucrarea este gata, probleme de birocraţie nu-l pot oferi noului campionat! Sau nu de la început. Oricum, am plecat cu un gust amar: ca şi cum n-ar fi făcute din piatră, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii şi Aleea Scaunelor sunt păzite mai ceva decât tezaurul de la Moscova! În fine, asta e, deşi edilii oraşului s-au putea orienta mai mult spre Coloana Infinitului, care s-a înclinat!!

Spre Râmnicu Vâlcea, am vizitat Dumbrava (minunată!), celebra pădure vopsită în toate culorile posibile (cu vopsele ecologice), ca un avertisment împotriva defrişărilor. Este unicat în lume. Este un colţ de poveste adevărată. Ne-am completat suvenirurile cu o strachină de Horezu (cocoşul în rol principal) şi, după ocolirea celui mai neprietenesc oraş – din punctul de vedere al indicatoarelor de circulaţie – am luat în piept Dealul Negru. La ceas de seară, marea coborâre spre oraşul lui Dobrin a fost un calvar pricinuit de şoferii teribilişti, care îşi riscau viaţa printre TIR-urile cuminţi (şoferi profesionişti). „Viaţa are prioritate”, indicatorul plantat la fiecare kilometru, nu le spunea nimic unor derbedei, posesori de autoturisme performante.

La primul cântat al cocoşilor am sosit acasă (după două zile de vis şi peste 1200 km). Turnul Chindiei, sub luminile inspirat aşezate, mi-a trezit o veche convingere că, aici, mai mult decât oriunde, noaptea are un sipet de legendă! În plus, eram stăpânit de adevărul că, şi noi, dâmboviţenii, avem un Decebal – mult mai adevărat şi mai mare decât opera lui Dragan de la Dubova – modelat de „dalta” lui Dumnezeu, Sfinxul din Bucegi! Şi, fiindu-mi dor de El, astăzi voi porni spre Coştila! Apoi… păi începe campionatul!

*) „Marea Neagră este o… „ţară” vecină a României, cea mai prietenoasă!” – Carol I, rege al României

Notă: Incredibil, dar adevărat! Malul sârbesc al Dunării – cu excepţia modernizării vechiului drum roman spre Drobeta şi zona hidrocentralelor de la Porţile de Fier (1 şi 2) – a rămas identic ca în anul 106, anul invaziei romane! Nicio vilă, pensiune, defrişare sau modificare de structură. Sârbii nu fac turism pe Dunăre! În schimb, fac – exagerat de mult – toate celelalte ţări dunărene. Conservarea unui ţinut atât de vast este literă de lege în Serbia. Din acest punct de vedere, poporul sârb priveşte – spre România – cu… dispreţ!… şi pe bună dreptate!”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here