Conform așteptărilor, secțiunea OMUL ANULUI 2021 ÎN DÂMBOVIȚA a produs și cel mai mare interes, dovadă că au nominalizat aproape 1.000 de internauți. A fost singura secțiune în care fiecare categorie de votanți a indicat un lider diferit, astfel că suspansul s-a menținut până la final. A câștigat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște (30p), favoritul seniorilor Cetății, pe podium și la celelalte categorii. L-a urmat, foarte aproape, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița (28p), Omul anului în opinia jurnaliștilor. Publicul online l-a indicat ca lider pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Nifon Mihăiță, Arhiepiscop de Târgoviște (20p), vorbind despre un podium cu multă greutate. Poziții onorante în TOP 10 al elitei locale au mai ocupat Claudiu Dumitrescu, Ionuț Ghibanu, Sorin Stoica, Darius Movileanu, Alina Mavrodin Vasiliu, Ivan Ivanoff, Luciana Cristea, Carmen Holban, Carmen Marcu și Valentin Calcan.
„Acest premiu mă onorează și mă obligă!”
Daniel Cristian Stan a câștigat în premieră titlul de OMUL ANULUI în Anchetele Sport Impact, distincție care i-a validat activitatea performantă ca primar al municipiului Târgoviște. „Sunt onorat și mă înclin în fața celor care s-au gândit la mine! Acest lucru înseamnă că activitatea Primăriei Târgoviște este apreciată. Este, deopotrivă, meritul echipei care gestionează astăzi administrația publică locală târgovișteană, fără de care, nimic nu se putea realiza. Bineînțeles că rezultatul poate fi interpretat cu subiectiv, însă faptul că au fost atâtea sute de târgovișteni, de dâmbovițeni, care s-au gândit la mine, mă onorează și mă obligă, în același timp. Felicitări pentru inițiativă, Sport Impact!”, este mesajul marelui câștigător.
Cum s-a votat!
Dacă publicul online a votat sub formă de comentarii, seniorii și jurnaliștii au fost aleși de noi, în număr de 10 pentru fiecare categorie. Lista seniorilor, care au acceptat să-și prezinte opțiunile, i-a cuprins pe George Coandă, Ivan Ivanoff, Ioan Marinescu, Vali Nițu, Gavriel Păunescu, Constantin Pehoiu, Jean Popescu, Tudorică Răducanu, Gheorghe Tzitzeclis și Danil Zepiși (în ordinea alfabetică). Din partea jurnaliștilor, au nominalizat Marius Buga, Gabriel Cristache, Gabriel Degeratu, Marius Dumitrache, Mihai Eremia, Cristi Iordache, George Manea, Adrian Năstase, Ion Obăgilă și Ana Maria Popescu. Fiecare votant a transmis trei nominalizați, într-o anumită ordine. Locul 1 a primit 3 puncte, locul 2 – 2 puncte, iar locul 3 – 1 punct. S-a alcătuit o ierarhie pentru fiecare categorie de votanți, în care au acumulat puncte finale primii 10 clasați, după cum urmează: locul 1 – 12 puncte, locul 2 – 10 puncte, locul 3 – 8 puncte, locul 4 – 7 puncte, locul 5 – 6 puncte, locul 6 – 5 puncte, locul 7 – 4 puncte, locul 8 – 3 puncte, locul 9 – 2 puncte, locul 10 – 1 punct. Punctele acumulate pe categorii au contribuit la realizarea clasamentului final.
Clasament final
1. Cristian Stan (Primar municipiul Târgoviște) – 30p
2. Corneliu Ștefan (Președinte Consiliul Județean Dâmbovița) – 28p
3. Înaltpreasfințitul Mitropolit Nifon (Arhiepiscop de Târgoviște) – 20p
4. Claudiu Dumitrescu (Manager Spitalul Județean de Urgență Târgoviște) – 17,5p
5. Ionuț Ghibanu (Vicar Eparhial Arhiepiscopia Târgoviște) – 10p
6. Sorin Stoica (Director Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița) – 7,5p
7. Darius Movileanu (Multiplu medaliat național și internațional la tenis de masă) – 7p
8. Alina Mavrodin Vasiliu (Director artistic Festivalul „Crizantema de aur”, Fondator senior-editor Jurnal de Dâmbovița) – 5,5p
8. Ivan Ivanoff (Eseist, istoric al dreptului, publicist, Fost secretar al județului Dâmbovița) – 5,5p
10. Luciana Cristea (Vicepreședinte Consiliul Județean Dâmbovița) – 5p
10. Carmen Holban (Deputat, Om de afaceri) – 5p
10. Carmen Marcu (Medic) – 5p
10. Valentin Calcan (Președinte Camera de Comerț și Industrie Dâmbovița, Om de afaceri) – 5p
Clasament cititori
1. ÎPS Nifon Mihăiță – 12p
2. Ionuț Ghibanu – 10p
3. Cristian Stan – 8p
4. Darius Movileanu – 7p
5. Corneliu Ștefan – 6p
6. Luciana Cristea – 5p
7. Claudia Gilia – 4p
8. Claudiu Dumitrescu – 3p
9. Ciprian Prisăcaru – 2p
10. Emil Săndoi – 1p
Clasament seniori
1. Cristian Stan – 12p
2. Corneliu Ștefan – 10p
3. ÎPS Nifon – 8p
4. Claudiu Dumitrescu – 7p
5. Alina Mavrodin Vasiliu – 5,5p
5. Ivan Ivanoff – 5,5p
7. Anca Ciupercă – 2p
7. Gabriel Boriga – 2p
7. Antonel Jîjîie – 2p
7. Doru Ștefan – 2p
7. Ionuț Vulpescu – 2p
Clasament jurnaliști
1. Corneliu Ștefan – 12p
2. Cristian Stan – 10p
3. Claudiu Dumitescu – 7,5p
3. Sorin Stoica – 7,5p
5. Carmen Holban – 5p
5. Carmen Marcu – 5p
5. Valentin Calcan – 5p
8. Florin Georgescu – 1,2p
8. Alexandru Iorga – 1,2p
8. Mihail Popa – 1,2p
8. Emil Săndoi – 1,2p
8. Mihnea Ștefan – 1,2p