Cristi Bălașa face apel la unitate! „Trebuie să fim mai uniți ca oricând în jurul Chindiei”

784

Chindia Târgoviște are parte de un final de sezon complicat, fiind văzută de mulți drept una dintre echipele care vor retrograda sigur la sfârșitul acestei stagiuni. Jocul nu a  mers în ultima perioadă, nu s-au obținut destule puncte, iar suporterii formației târgoviștene privesc cu neîncredere situația Chindiei, care nu s-a ridicat la nivelul primei ligi. Mulți au acuzat lipsa localnicilor de pe teren, au fost și alte reproșuri, însă important este ca formația târgovișteană să încheie stagiunea cu fruntea sus.

„Eu nu văd lotul Chindiei ca pe unul de ultimul loc”

Cristi Bălașa, fost jucător și oficial al Chindiei, încă mai crede în salvarea de la retrogradare, dorindu-și să vadă formația târgovișteană și sezonul următor în prima ligă. Acesta face apel la unitate pe acest final de stagiune, pentru că, din punctul lui de vedere, lotul Chindiei nu este atât de slab pe cât o arată rezultatele și clasamentul. „Îmi doresc ca această echipă să activeze în Liga I și în sezonul următor. E greu să-mi dau cu părerea din afară unde s-a greșit, cei care sunt la club știu mult mai bine de ce s-a ajuns aici, factorii de decizie probabil știu și ei. Trebuie să fim mai uniți ca oricând. Am încredere în Săndoi că va face tot ce depinde de el să capaciteze jucătorii, să fie conștienți că reprezintă un club destul de bun. Eu nu văd lotul Chindiei ca pe unul de ultimul loc, dar dacă analizăm, vom ajunge la multe concluzii. Îmi pare rău de ceea ce văd, dar nu sunt în măsură să spun ce s-a întâmplat, nu ar fi corect din partea mea. Îngrijorător pentru mine a fost că anumiți jucători au fost îndepărtați, aș fi mers mai mult pe cei localnici, dar știu că au fost și probleme de sănătate în cazul lor. Șocul schimbării antrenorului e cu dus și întors, dar dacă tot s-a făcut, trebuia adus și un localnic în staff”, a spus Bălașa în cadrul emisiunii Sport Show, pe Columna TV.

* Articol realizat de Cosmin Sava, redactor sportiv JURNAL DE DÂMBOVIȚA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here