Corespondență din Anglia – „Războiul generației noastre”! Un iaurt bun pe timp de carantină

609

Luni, 16 martie, Guvernul britanic a anunțat măsurile de carantină. Luni, 6 aprilie, se vor împlini trei săptămâni și probabil că nu vom ști dacă măsurile se vor îndulci. Nu vom ști nici până când vor fi aplicate, nici când pandemia va atinge vârful, dacă va fi un al doilea val. Nu știm sută la sută nici cum virusul a plecat la drum, de ce s-a răspândit așa de ușor, cum de a decimat Sudul Europei, nu știm când vom avea un vaccin viabil. Prea multe necunoscute într-o lume plină de teorii conspiraționiste. Au trecut aproape 34 de ani de la Dezastrul Cernobîl și de-abia acum putem spune că știm o mare parte din adevăr. Comparat cu pandemia actuală, cred că avem în față câteva decenii bune până vom putea afla un adevăr general acceptat de majoritate. Însă până atunci, câteva aspecte din perioada „Războiului generației noastre”.

Experiența de la „shopping”

Cred că cele mai șocante imagini au fost cele în care conduceam prin centrele unor orașe și vedeam cozi de câțiva zeci de metri lungime, cu oameni aliniați, la doi metri distanță unii de ceilalți, așteptând intrarea în magazine. De altfel, aici cred că se vede cel mai tare impactul măsurilor: distanțarea socială. În supermarketuri. Deunăzi, am fost la cumpărăturile săptămânale. Cum să prinzi un „slot” pentru serviciul „Click&Collect” (serviciu de selectare a cumpărăturilor online, apoi ridicarea lor de la magazinul ales) a devenit sinonim cu câștigarea unui bilet la loterie, singura variantă viabilă disponibilă a fost să mergem fizic în supermarket și să cumpărăm produsele. Aproximativ zece minute de așteptare la coadă în fața magazinului (asta pentru că acum nu trebuie să fie mai mult de 100 de persoane în același timp în interior), apoi două filtre de dezinfecție aplicate, unul pe mânerele căruciorului, celălalt direct pe mâini. Cumpărăturile propriu-zise au însemnat un „one-way” general prin magazin, unde toate persoanele urmau aceeași rută și păstrau distanța regulamentară de doi metri. Personal angajat la fiecare raft, gata să ajute și să restabilească imediat respectiva distanță în caz că cineva s-a apropiat mai mult decât trebuie. Plus multe semne pe podea, cu linii trasate pentru a demarca spațiul pe care îl poți folosi. Apoi, spre final, maximum doi clienți la casă. O plată cu cardul aproape obligatorie acum. Ultimul aspect referitor la supermarket-uri pe care vreau să îl punctez se referă la faptul că acestea au creat ore speciale pentru angajații din sistemul de sănătate, precum și pentru persoanele în vârstă. Cele două categorii au exclusivitate la cumpărături în fiecare luni, miercuri și vineri, între orele 9-10 AM. Plus alte magazine care au venit cu facilități pentru cadrele medicale, precum o cafea gratis în drumul spre muncă, 50% reducere pentru anumite produse etc. Nu pare mare lucru, însă cred că ajută tare mult la moral. Chiar și mie, un simplu privitor al reclamei, mi-a oferit o stare de bine.

Timpi record pe drumuri

Cred că cea mai vizibilă schimbare pe care am observat-o este pe drumuri. Puține, foarte puține mașini în comparație cu perioada de dinaintea declarării stării de carantină. Autostrăzile sunt acum acaparate de TIR-uri, care nu au scăzut volumul, van-uri (celebrele dubițe albe) și doar câteva mașini personale, rămase răzlețe. De aici și reducerea orelor petrecute sau pierdute în trafic. Două exemple concludente: un drum Luton – Manchester dura înainte de carantină între 3,5 – 4 ore. Acum, aceeași distanță se parcurge în fix 3 ore. Al doilea exemplu: ruta Barnet – Croydon sau Nordul Londrei – Sudul Londrei, cu traseu prin centrul capitalei. Înainte de carantină putea dura de la două ore la oricât. Acum, maximum o oră și jumătate. Tocmai de aceea mi-am permis să trec prin zona centrală, datorită fluxului redus de trafic, altfel aș fi încercat oricare altă rută, atât de infernal poate fi traficul. Apropo de Londra și zona ei central exclusivistă, plină de corporatiștii din City sau ExCel, fix pe străzile care înainte erau pline de oameni îmbrăcați la costum, mișunând grăbiți, acum pur și simplu bate vântul. La propriu. Ceva mișcare se zărește în zona imediat apropiată, pe arterele principale, în zona mini-marketurilor. Acolo unde „pofta” de cumpărături rămâne nestăvilită. În rest, multă mișcare. La propriu. Biciclete, oameni care aleargă, persoane cu câinele la plimbare, aceleași tipologii care își văd în continuare de viață, distanțate de doi metri.

Aplauze pentru NHS

Un alt aspect care m-a mișcat puternic emoțional, a fost susținerea pentru NHS (National Health System), sistemul public de sănătate. Punctul de maximă mândrie al britanicilor, dar în același timp și punctul care a născut unele dintre cele mai aprinse dezbateri încă de dinainte de virus. Ca să înțelegeți contextul, am să fac o scurtă referire la debutul carantinei, când medicii au amenințat cu demisii în lipsa echipamentelor de protecție, lipsa testelor etc. Tot atunci, a fost o perioadă tulbure, de aproximativ două săptămâni de isterie generală creată de cumpărători la rafturile supermarket-urilor, golite de-a binelea, prilej numai bun pentru un coleg englez să remarce că „dacă acum ar începe un război, sigur l-am pierde, la cât de dezbinați suntem”. Așa era. Numai că, o dată cu trecerea zilelor, toate lucrurile au început să se calmeze de la sine și să intre într-un normal al perioadei de criză, cu oameni care au înțeles despre ce e vorba și cum trebuie reacționat. Apoi a urmat ceea ce simt acum că este un adevărat efort național, cu mesaje puternice către NHS. Mesaje de susținere pentru sistemul medical s-au înmulțit vizibil: pe poduri, pe autostradă, grafitti pe ziduri, aplauze pentru medici în fiecare joi seară la 8. Este semnalul că toți suntem implicați în lupta asta și numai împreună putem învinge.

Frica vinde bine

Urăsc asta, dar nu mă pot abține să nu fac o comparație. Iar aici aș vrea să compar MODUL de a prezenta știrile pe TV. Am urmărit câteva posturi românești de știri în online în ultimele săptămâni și, personal, am simțit că urmăresc „Apocalipsa” live, în regim de Breaking News. Cel mai mult m-a dezgustat bara din partea superioară a ecranului unde erau prezentate cifrele pandemiei, cu pictogramele aferente: numărul morților, infectaților, însănătoșirilor etc. Era mai ceva ca la cursele de cai, gata-gata să plasez următorul pariu, pe cote care se schimbau la minut. Nu mai amintesc de debitul verbal, de parcă simți cum cineva dezlănțuie un atac asupra ta cu bombe și grenade la fiecare secundă. Și acum comparația pe care, mă repet, o urăsc, dar simt nevoia să o fac. În fiecare dimineață, înainte să plec la muncă, urmăresc aproximativ o oră programul de dimineață al postului public britanic.

Știrile BBC

E ca și cum m-aș fi întâlnit cu doi prieteni, la o terasă sau undeva în parc, iar ei încep să-mi povestească ce s-a mai întâmplat prin lume. E ca o poveste spusă pe un ton calm, liniștitor, fără nicio muzică dramatică pe fundal, fără să fie ridicat tonul, fără să simți niciun cuvânt ca fiind mai apăsat ca altul. Prezentatorii stau pe o canapea, în fața lor au o măsuță joasă, dar extrem de generoasă ca spațiu, unde pot încăpea liniștit și subiectele, dar și cănile de ceai sau cafea. Zilele trecute, în timp ce moderatorul prezenta o știre, colega de platou de lângă el era concentrată pe un iaurt. După câteva lingurițe, l-a pus deoparte, după care a continuat știrea. Atât de natural. Repet, nu am vrut să fac referire la acuratețea informațiilor, la fluxul lor, la volumul lor, ci mai degrabă la MODUL în care sunt prezentate. La final, cred că tuturor ne lipsește fotbalul. Un meci de fotbal. Poate dacă înainte aș fi strâmbat din nas, acum aș face o adevărată delicatesă dintr-un Iași – Voluntari sau Leganes – Eibar. Sper doar să o văd pe Chindia și în sezonul viitor în Liga 1 și pe Luton Town în Championship! Mi-e tare dor de un drum pe Kenilworth Road…

* Articol realizat de MĂDĂLIN RĂDUCU (foto), licențiat în Jurnalism și stabilit în Lutton (Marea Bitanie)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here