Chindia se prăbușește lângă Turn! Lucrurile au scăpat de sub control

1175

„Ne-au violat! Piteștenii și arbitrii ne-au tras-o din toate pozițiile!”. Sunt concluziile unui mucalit, care a găsit resurse pentru o glumă după meciul pierdut de Chindia, la Târgoviște, cu FC Argeș (2-4). Din păcate, cam așa arată Chindia. Ca o fată frumoasă și naivă, de care își bate joc cine are poftă și pe care nu o apără nimeni. După eșecul rușinos de la Brăila, am făcut apel la unitate și la caracter. Nu am văzut nici unitate și nici caracter în meciul cu FC Argeș, urmărit pe laptop.

Până și arbitrii s-au transformat în dușmani

Chindia a mai trecut prin momente grele, dar nu ca acesta. Echipa nu joacă nimic, iar mulți se întreabă: nu poate sau nu vrea? Jucătorii și suporterii se înjură ca chiorii, conducătorii stau pitiți și bălmăjesc pe la spate, iar arbitrajele nu mai sunt cele care ne ajutau din când în când, acum ne dau în cap. Foarte ușor au primit piteștenii cele două penalty-uri, fix în momentele de revenire ale Chindiei. Foarte ușor s-au primit golurile. Foarte ușor au ajuns adversarii în poziții de finalizare. Foarte ușor se pierd puncte. Călărași și Hermannstadt pot să petreacă de pe acum, sunt ca și promovate, însă Chindia începe să tremure și pentru locul 3.

Măcar să fie baraj, dar acolo ce facem cu jocul ăsta?

E un moment delicat și pentru asociați. Să le acorde încredere conducătorilor și antrenorilor până la finalul sezonului, unul cu obiectiv promovarea? Să intervină urgent cu înlocuiri, pentru a salva ce mai e de salvat, adică locul de baraj? E un moment delicat și pentru suporteri. Echipa asta chiar nu poate să mai bată pe nimeni, e incapabilă să câștige un punct cu Brăila și cu Pitești? Echipa asta chiar ne ia de fraieri, fentând an de an promovarea, când ne e lumea mai dragă? Noi întrebăm altceva. Echipa asta, la cum se prezintă, dacă ajunge la baraj, poate să elimine una de Liga 1? Gândiți-vă la oamenii care vă susțin, au fost peste 3.500 cu FC Argeș, și sunt foarte mulți în oraș, în județ, în țară și peste hotare! Gândiți-vă și la asociați, care vă asigură un confort financiar pe care și l-ar dori orice club de Liga a 2-a!

Momente de derută, de haos

Sunt oameni care solicită demisii. S-au auzit și în tribună, se exprimă și pe rețelele de socializare, sunt tot mai multe voci și mai vehemente. Demisia cui? A băncii tehnice (Nicu Croitoru – Sică Bârdeș)? A conducerii executive (Marcel Ghergu – Ciprian Iugulescu)? Doar finanțatorii pot lua decizii, ei trebuie să adune informații, să cântărească, să măsoare și să aleagă. Impresia este că lucrurile au scăpat de sub control și că la Chindia e haos. O decădere pe care am anticipat-o, dar parcă nu așa de repede. Adevărul este că echipa nu a jucat mare lucru anul acesta, că unii sunt mai preocupați de alegeri și că interesele personale sunt mai presus decât ale clubului.

Alegem promovarea, în locul băieților simpatici sau susținuți!

În acest moment, Chindia suferă ca joc și ca imagine. Iar dacă nu se promovează nici acum, toți cei implicați la nivel de conducere tehnică și administrativă ar trebui să facă pasul înapoi. Ne pare rău, însă alegem promovarea, în locul băieților simpatici. Doar că unii nu sunt deloc simpatici, ci doar susținuți. I-am întreba așa: garantați promovarea în Liga 1 ori îi lăsați pe alții să încerce? Asociații și-au făcut datoria, suporterii au venit alături într-un număr mare, chiar și după scandalul de la Brăila, voi de ce nu puteți? Jucători, antrenori, conducători. Nici măcar scuze nu ați transmis după momentele urâte din Joia Paștelui sau explicații. Nici măcar curaj nu aveți!

Chindia Târgoviște – FC Argeș 2-4 (0-2)

Marcatori: Cherchez 49-pen, 70 / R. Costin 1, C. Stan 40, Buhăescu 61-pen, Năstăsie 76-pen

Chindia: Meilă (46 Aioani) – Martac, Vătavu, Ciobotariu, Dumitrașcu – Nisipeanu (46 Neguț), Rogoveanu, L. Mihai, C. Stoica (71 Licu) – Florea, Cherchez. Antrenor: Nicu Croitoru.

FC Argeș: O. Popescu – Oancea (90+2 Barbu), Cotigă, Vișa, Șerbănică – C. Stan, Șerban (74 Panait), R. Costin, Năstăsie – Tofan, Buhăescu (88 Nilă). Antrenor: Emil Săndoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here