Chindia, părăsită de jurnaliști! Echipa se luptă pentru promovare, iar în cabina presei bate vântul

1056

În ultimii 20 de ani, Chindia nu a fost niciodată așa de aproape de o promovare în Liga 1, însă susținerea mediatică este foarte timidă. La ultimul meci nu a fost prezent nici măcar un jurnalist în cabina presei, situație întâlnită tot mai des în ultima perioadă. Mai mulți ziariști s-au plâns că au fost jigniți sau persiflați de cei din conducere, plus că sunt ignorați total, de vreme ce un club de talia Chindiei nu organizează conferințe de presă. Îndepărtați, jurnaliștii sportivi locali au reacționat pe măsură, acordând grupării târgoviștene un interes tot mai  scăzut. Plus că s-au înmulțumit criticile la adresa celor doi șefi de club, Ciprian Iugulescu și Marcel Ghergu. Din păcate, Chindia nu are forță prin instrumentele proprii de mediatizare, iar la nivel de marketing e de nivel județean. E domeniul transferat ca responsabilitate în dreptul lui Cip Iugulescu, probabil cea mai neinspirată alegere a lui Ghergu. Activă în mediul online și cu o strategie de marketing sănătoasă, Chindia ar fi atras probabil un număr dublu de spectatori. Clubul de lângă Turn este la retrogradare pe capitolul social media, cu mult sub… Știința Miroslava, am dat un singur exemplu, ce merită scanat, de curiozitate. Numai că, o imagine bună se construiește prin oameni cu o imagine bună.

Gică Florea e noul lider

Chindia nu mai este echipa din tur, care defila pe teren propriu. Presiunea obiectivului a băgat frica în jucători și în antrenori, astfel că o victorie acasă, obținută la limită, este percepută ca un mare succes. Cu Academica Clinceni s-a terminat 1-0, gol Gică Florea (28), devenit rapid liderul echipei. O victorie importantă, de moral, care păstrează Chindia în postură de favorită la locul de baraj. Nicu Croitoru a mai scăpat dintr-o cumpănă, însă continuă să meargă pe sârmă. Aioani – Martac, Ciobotariu, Vătavu, C. Dinu (79 Acasandrei) – Neguț, Rogoveanu, L. Mihai, Stoica (84 Dumitrașcu) – Jurj (75 Neicuțescu), Florea este formula care a adus trei puncte cu Academica.

Foto: Imagine de la singura conferință de presă organizată anul acesta de Chindia, când Georgian Honciu și Denis Ispas au semnat cu Dunărea Călărași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here