Chindia mică, a lui Ionuț Iugulescu, triumfătoare la Enjoy Sports Winter Cup 2019! „Părinții au plătit toate cheltuielile”

587

Grupa 2008 a Chindiei Târgoviște, pregătită de Ionuț Iugulescu, a reușit o performanță frumoasă la Enjoy Sports Winter Cup 2019, reușind să câștige competiția desfășurată la Brașov. În grupa preliminară, Chindia a trecut de ASSF Mangalia (18-1) și de Junior Brașov (6-1), pentru ca în grupa principală să depășească două adversare cu nume, Dinamo București (5-3) și FCSB (5-2). În semifinale, Chindia a întâlnit Universitatea Cluj, scorul fiind 1-1 la finalul timpului de joc, pentru ca după loviturile de departajare să meargă mai departe trupa târgovișteană, care s-a impus cu 4-3. Echipa pregătită de Ionuț Iugulescu a jucat în finală cu Academia Luceafărul Cluj, meciul fiind unul echilibrat, care s-a încheiat la egalitate, 1-1, fiind nevoie de lovituri de departajare. Chindia s-a impus cu 3-2 și a pus mână pe trofeul competiției desfășurate la Brașov.

„Este foarte important sprijinul părinților!”

Ionuț Iugulescu a fost foarte mulțumit de prestația echipei sale de la Brașov și spune că jucătorii s-au autodepășit. Antrenorul de la Chindia transmite că aceste rezultate nu sunt întâmplătoare. „A fost un turneu dificil, cu echipe bune și foarte bune, cum sunt cele din Cluj, foarte bine organizate. Și Cupa Centenarului din noiembrie 2018, de pe Arena Națională, a fost o competiție puternică, au participat 64 de echipe. Dacă am reușit să câștig două competiții așa de mari, înseamnă că nu prea este întâmplător. Este foarte important și sprijinul părinților, care plătesc toate cheltuielile de cazare, transport și taxe de participare. În perioada următoare avem mai multe invitații, cea mai importantă este de la Academia Cluj, la începutul lunii mai, dar avem și de la Salonic sau Debrecen. Copiii merită toate felicitările, s-au autodepășit”, a transmis antrenorul grupei 2008 de la Chindia. Lotul i-a cuprins Robert Hrișcă, Adrian Nițu (portari), Darius Frățiloiu, Vlad Dragomir, Raul Neagu, Albert Dinu, Luchian Radu, Andrei Cocoșatu, Eric Călugărescu, Răzvan Bozieru, David Constantin, Ciprian Bălașa și Octavian Dina.

* Articol preluat din cotidianul „Jurnal de Dâmbovița”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here