Cu toate că s-au marcat 25 de goluri în Etapa a 15-a, din Liga a 2-a, nu se poate spune că a fost o rundă care a strălucit prin eficacitate. Dimpotrivă, pentru că 9 dintre ele, mai mult de o treime, s-au înregistrat la Mioveni (1-8 cu CSM Slatina), unde niște copii au fost umiliți ca în curtea școlii. Dacă argeșenii vor continua în acest mod până la finalul sezonului, pentru ca echipa lor să aibă drept de participare în Liga a 3-a, din sezonul viitor, deci să nu fie desființată, este posibil să vedem cel mai tragic golaveraj care a existat vreodată în analele fotbalului românesc. Nu era suficientă retragerea echipei Viitorul Târgu Jiu, a mai apărut și acest caz care perturbează și mai mult competiția. Singurul rezultat surpriză al acestei etape a fost Concordia – U Craiova 0-2. În loc să urce pe poziția a 7-a, la un punct de locul 6, așa cum sugera, echipa ilfoveană coboară pe locul 11. Desigur, până la încheierea sezonului regular mai sunt 6 etape, dar clasamentul se poate schimba în permanență între locurile 2 și 19.
Focșani obține primul punct în deplasare, la Târgoviște
Nici poziția echipei din Miercurea Ciuc nu pare a fi bătută-n cuie. FC Argeș a scos un punct mare la Piatra Neamț și rămâne printre favoritele la promovare. CS Afumați, când joacă acasă (vorba vine!), este eficientă, așa cum a demonstrat-o și cu Reșița, pe care a învins-o cu 3-2. Rezultate la limită, 1-0, au obținut Metaloglobus cu FC Bihor, Ungheni cu Dumbrăvița și Steaua la Șelimbăr. Au fost și trei remize de 1-1. În derby-ul de la Hunedoara, Corvinul – Csikszereda, la Voluntari, unde insolita Metalul Buzău demonstrează că este mai bună decât concitadina Gloria, lanterna roșie din SuperLigă, și la Târgoviște, unde CSM Focșani obține primul punct în deplasare. Cum se întâmplă că, exceptând echipa din Câmpulung, celelalte nou promovate au plecat cu câte un punct de pe „Eugen Popescu”? Știm că nu sunt mari diferențe de valoare între echipele din Ligiile a 2-a și a 3-a, dar să pierzi atâtea puncte pe teren propriu pare, pentru o fostă echipă de SuperLigă, mult prea înjositor.
S-ar putea câștiga punct sau puncte cu FC Bihor
Privind restul partidelor pe care Chindia le mai are de jucat până la finalul campionatului regular, parcă nu ai curajul să speri la mai mult de o victorie, și aceea cu… Mioveni! Deși, teoretic, s-ar putea câștiga, punct sau puncte chiar vineri la Oradea, pentru că FC Bihor este în cădere liberă, speranțele noastre sunt restricționate de ceea ce vedem că este „capabilă” Chindia. Și sunt, în acest program viitor, partide cu liderul Csikszereda, Concordia și Corvinul, chiar la Târgoviște. Cum vor trece elevii lui Marian Vătavu prin această triplă încercare? Greu de imaginat. Până la urmă, recordul negativ de asistență, doar 150 de suporteri (da, nu spectatori, aceștia chiar sunt suporteri) de la partida cu CSM Focșani, are argumentele lui. Dacă nu obține până la sfârșitul anului calendaristic, în aceste ultime trei partide, cu FC Bihor, Miercurea Ciuc și CSM Slatina, măcar 4 puncte, va fi o iarnă cumplită pentru fotbalul târgoviștean. Cele trei partide care se vor disputa anul viitor, cu Concordia (a), Mioveni (d) și Corvinul (a), nu garantează saltul echipei în prima jumătate a clasamentului și punctajul necesar pentru un play-out liniștit. Acum, echipa se află într-o zonă de turbulență și doar două victorii consecutiv ar putea să o scoată de acolo.
VASILE NEAGU