Chindia încă există, nu este o „fata morgana”

3121

Deși cu unele rețineri, dar logice până la urmă, președintele Chindiei, Marcel Ghergu, ne-a cam lămurit cum stau lucrurile, în acest moment, Chindia Târgoviște. Într-o emisiune pe Columna TV, luni seara, jurnalistul Costin Mihai, moderatorul Sport Show-ului respectiv, a reușit, ca de obicei, să scoată maximum de… eficiență de la interlocutorul său, într-un moment destul de delicat pentru gruparea pe care o conduce. Au fost, desigur, și unele clinciuri, care au ridicat audiența emisiunii. De această dată, față de alte emisiuni dintr-un trecut nu prea îndepărtat, Marcel Ghergu a fost mult mai veridic cu răspunsurile. Iar acestea, majoritatea, nu sunt deloc optimiste pentru viitorul Chindiei. Iată, pe scurt, câteva tulburătoare afirmații, care neliniștesc și mai mult suporterii, și chiar activitatea asociației „Au fost momente când nu am avut bani nici măcar să plătim baremul pentru arbitri”; „Nu avem bani să aducem un antrenor mai valoros”; „A existat chiar o discuție despre intrarea în insolvență”; „Conturile echipei fiind blocate, nu putem transfera jucători valoroși”… Așadar, față de sezonul trecut, nu s-a schimbat nimic în bine. Datoriile presează, litigiile deasemenea, iar echipa trăiește de azi pe mâine, uneori din mila unor oameni de bine. „Ne vom continua activitatea, cu o cumpătare maximă a banilor primiți de la primărie și Consiliul Județean”. Acesta este crudul adevăr prin care supraviețuiește (încă) echipa fanion a Târgoviștei și a județului nostru. Pentru expunerea fidelă a lui, chiar merită apreciat Marcel Ghergu. Despre deplasări, cu o zi înainte de meciuri, nici vorbă, doar în cazuri de distanțe mari. Așa stând lucrurile, nu este de mirare că echipa a ajuns pe locul 18. Cu toate acestea, speranța încă mai respiră, încă mai există optimism. Atât într-o ameliorare financiară, cât și a rezultatelor. Am intuit că se scontează pe un rezultat bun în partida cu Viitorul Târgu Jiu, care se va disputa la Turnu Severin, pe 28 septembrie, ora 11.00. Ar fi cazul unei victorii, în fața ultimei clasate, care a acumulat doar un punct. Să sperăm că briza Dunării va revigora echipa de pe Ialomița. În plus, poate că și niște rezultate bune vor atrage oamenii potenți, care iubesc această echipă. Nu putem crede că, în afara celor 300 de suporteri care au rămas lângă Chindia, toată lumea a părăsit-o. Echipa această încă MAI EXISTĂ, nu este o… „Fata Morgana!”

VASILE NEAGU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here