Cereți-le scuze suporterilor! E nevoie de unitate, de liniște, de caractere! Chindia trebuie să promoveze!!!

854

Tocmai pentru că am fost victima unor agresiuni fizice și verbale dezlănțuite animalic de bădărani care îmbracă haine oficiale la clubul Chindia, voi lua atitudine de fiecare dată atunci când actele huliganice dezonorează imaginea celei mai iubite echipe din sportul târgoviștean. Nu rețin ca cineva să fi plătit în vreun fel, chit că m-am adresat organelor statului, nici măcar colegii de breaslă nu mi-au fost alături, dimpotrivă, unii tot în mine au lovit. Eu am intervenit când am sesizat derapaje, indiferent de numele implicate. Mojicia nu-și are locul în spațiul public, la instituții finanțate din bani publici.

Dezgustul unui suporter intelectual

Am ascultat varianta lui Ionuț Marin după meciul de la Brăila, am discutat și cu Iustin Popescu, însă am vorbit și cu Bogdan Pătru, unul dintre puținii suporteri care au urmat Chindia pe malul Dunării în Joia Mare. Este inginer de meserie, om cu studii superioare, acum pensionar. Și unul onorabil, așa mi-a lăsat impresia. Îl găsiți în poza care însoțește acest articol, este al doilea din stânga, iar în cadru apar și alte persoane de vârste respectabile. Nu poți să înjuri acești oameni, care au parcurs 500 de kilometri să-și urmărească echipa favorită, pe banii lor. „Vă spun sincer că asemenea jigniri nu mi-a fost dat să aud în viața mea. Îmi este jenă să reproduc limbajul suburban și comportarea huliganică a unor fotbaliști de la Chindia. Ionuț i-a întrebat la final, când mai joacă și ei fotbal, iar Iustin Popescu ne-a înjurat ca la ușa cortului. Apoi am ascultat și amenințările telefonice ale lui Ovidiu Morariu, sub orice limită și fără nicio scuză. Și pentru ce?”, a vorbit cu mâhnire în suflet și în glas morenarul de 67 de ani.

Oferiți respect suporterilor, nu jigniri!

Ion Busuioc este un distins profesor de geografie la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Moreni, mare iubitor de sport și fan al Chindiei, care s-a deplasat cu microbuzul, de unul singur, pentru a urmări partida de la Brăila. „După ce s-a încheiat meciul, am auzit, într-adevăr, o înjurătură zdravănă venită dinspre teren: „Să-mi bag p*** în voi!…”. Nu am văzut cine a înjurat, că eram în grupul de spectatori care se îndrepta spre ieșirea din stadion și nu am mai avut vizibilitate bună către teren. Nu știam dacă înjurătura a pornit din gura vreunui jucător de la Chindia sau de la unul brăilean. Acum, m-am lămurit! Da, Ionuț Marin și grupul lui de suporteri au fost înjurați, dar jucătorul care a înjurat a și fost provocat”, a oferit un comentariu la un articol publicat pe SportImpact.ro. Provocat sau nu, Iustin nu avea niciun drept să reacționeze așa. L-am respectat mult, l-am încurajat, l-am susținut, însă poate că ar trebui să-și ceară scuze public, dacă se consideră vinovat. Să nu uite că își ia salariul din banii comunității. La fel și Morariu. După ce a pierdut dureros doi jucători importanți, pe Honciu și pe Ispas, Chindia nu-și permite să-i trimită în parc pe Iustin și pe Ovidiu. E nevoie de unitate pentru a promova, de liniște, dar și de caractere. Și eu am fost provocat în multe rânduri, dar am încercat să nu reacționez în astfel de momente.

Cine nu-și dorește promovarea, să plece!

Ionuț Marin a dezvăluit că la scena grețoasă de la finalul meciului a asistat și Ciprian Iugulescu, directorul sportiv al Chindiei, cum tot el a scris apoi că l-am transformat în vinovat pentru cele petrecute. „Ce mai era de comentat într-o asemenea situație și după un meci ca ăsta?”, a vorbit, în sfârșit, și Iugulescu, citat de db-sport. Multe erau de comentat, Ciprian, și multe erau de făcut. Spre exemplu, să-ți ceri scuze suporterilor înjurați, de vreme ce confirmi incidentul, în numele clubului care te plătește regește. Nu tu ești vinovat pentru cele întâmplate, dar s-a întâmplat să apari în context, și aveai datoria să reacționezi ca un adevărat director sportiv. Da, am colaborat cu clubul Chindia, la solicitarea președintelui Marcel Ghergu. Mai degrabă, cred că am ajutat acest club, iar unii de pe acolo o știu foarte bine. Am făcut-o deschis, cu mare drag, câtă vreme am fost respectat și am crezut în niște oameni. Iubesc Chindia și îmi doresc din tot sufletul să promoveze! Unii de pe acolo iubesc mai mult banii și nu știu cât își doresc o promovare! Pentru ei e mai profitabil la Liga a 2-a!

Foto Facebook Ionuț Marin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here